Experiențe împreună.
You are here:

Răzvan Marin a dat lovitura în Italia! "Giganţii" din Serie A şi un club din Franţa îl vor: transferul carierei pentru mijlocaşul român

Răzvan Marin a dat lovitura în Italia! "Giganţii" din Serie A şi un club din Franţa îl vor: transferul carierei pentru mijlocaşul român

Serie A

Comentarii

Mijlocaşul împrumutat de Ajax Amsterdam la Cagliari, Răzvan Marin (24 de ani), a renăscut în Serie A, iar internaţionalul român le-a atras atenţia "giganţilor" din Italia. Pe lista cluburilor interesate de fotbalist s-au înscris patru echipe din prima ligă italiană şi unul din Ligue 1.

Presa din străinătate anunţă un transfer de vis pentru Răzvan Marin: Inter, AC Milan, Lille, pe listă

Românii din Italia au crescut ritmul de joc în ultima perioadă şi au început să le ofere satisfacţii conducătorilor cluburilor de care aparţin. În timp ce Dennis Man şi Valentin Mihăilă au fost printre cei mai buni de pe teren în remiza cu Fiorentina, scor 3-3, în Serie A, Răzvan Marin e punct fix în echipa lui Cagliari. 

Fotbalistul român a crescut pe măsură ce timpul a trecut, iar imaginea pe care şi-a făcut-o în Italia îi poate da de gândit inclusiv lui Ajax, clubul de care aparţine, prin contract, până în 2024. 

Dacă în Olanda nu a convins, Răzvan Marin a reuşit să aibă evoluţii bune în Serie A, unde le-a atras atenţia mai multor cluburi. Voetbalnieuws.be, care citează publicaţia italiană Calciomercato, susţine că Torino, Sampdoria, AC Milan şi Inter Milano şi-au îndreptat atenţia spre fostul jucător al lui Gică Hagi la Viitorul. 

"Răzvan Marin nu a reuşit să confirme la Amsterdam, după ce a schimbat-o pe Standard cu Ajax, dar se descurcă foarte bine în Italia, la Cagliari. Clubul italian are posibilitatea de a-l transfera definitiv în schimbul sumei de 10 milioane de euro, iar mutarea ar asigura profit. 

Conform Calciomercato, Torino şi Sampdoria au iniţiat primele discuţii pentru fotbalistul român, iar cluburi mari precum Inter Milano, AC Milan şi Lille sunt dispuse să-l aibă pe internaţionalul român", a notat sursa citată. 

Cagliari e pe locul 17 în Serie A, cu 22 de puncte, şi se luptă pentru evitarea retrogradării. 

”Are un rol, cu siguranţă foarte greu de interpretat. Dar, în primul an în tricoul lui Cagliari, Răzvan Marin este într-un progres indiscutabil. Odată cu schimbarea rolului în teren a dat dovadă de continuitate, personalitate şi dinamism. În ciuda prestaţiilor sale iniţiale, Răzvan Marin a devenit un punct forte pentru Cagliari şi contribuie la creşterea echipei” scria Calciocasteddu despre Răzvan Marin, în urmă cu câteva zile. 

Răzvan Marin poate schimba echipa în Serie A

Dacă va prinde transferul carierei la Inter Milano sau AC Milan, Răzvan Marin va avea ocazia de a juca alături de un român. Ionuţ Radu face parte din lotul lui Inter şi e rezervă, în timp ce Ciprian Tătăruşanu are acelaşi statut la echipa "diavolilor milanezi". De asemenea, fiul lui Petre Marin are opţiunea şi de a reveni la Ajax, la finalul acestui sezon. 

Evoluţiile bune din Italia i-au adus lui Răzvan Marin o nouă convocare în naţionala României. Tricolorii iau startul, în martie, în preliminariile Cupei Mondial din 2022. 

  • 28 de meciuri, 1 gol şi 3 pase decisive sunt cifrele lui Răzvan Marin în acest sezon. 

 

 

 

viewscnt
Articole similare
Prima imagine cu Larisa Iordache pe patul de spital. Mesajul trist al gimnastei: "Stiu ca...