Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Reacţia Cristinei Neagu după ce CSM Bucureşti a câştigat la ultima fază cu Esbjerg, cu 10 goluri marcate de ea: "Asta e cel mai important!". A fost primită cu flori

VIDEO | Reacţia Cristinei Neagu după ce CSM Bucureşti a câştigat la ultima fază cu Esbjerg, cu 10 goluri marcate de ea: "Asta e cel mai important!". A fost primită cu flori

Handbal

Comentarii

CSM Bucureşti a câştigat cu Esbjer, 30-29, şi cu marele concurs al Cristinei Neagu, care a marcat zece goluri în deplasarea din Danemarca. La revenirea în România, pe aeroport, Neagu a primit un trandafir şi a vorbit despre succesul obţinut de "Tigroaice".

Cristina Neagu a spus că importantă este victoria, până la urmă, chiar dacă succesul a venit la doar un gol diferenţă, deşi handbalistele lui Adi Vasile au condus şi la diferenţă de şase. Interul stânga s-a bucurat şi de prezenţa fanilor în tribune, în Danemarca.

"Sunt bine, chiar dacă nu am jucat handbal 6 luni am continuat să mă pregătesc foarte bine şi astea sunt roadele muncii mele. Am reuşit să ne desprindem în prima repriză la 6 goluri, după care am avut câteva minute în care nu am înscris şi au înscris ele cred de 4 sau 5 ori la rând, după care s-a mers cap la cap în repriza a doua, mă bucur că am reuşit să câştigăm, nu e important că am înscris eu ultimul gol, putea să îl înscrie oricine. Cel mai important este că ne-am întors cu cele două puncte acasă.

(n.r. - Devine CSM favorită pentru câştigarea grupei după această victorie?) Mai avem foarte multe meciuri şi este prematur să vorbim despre asta. Luăm pas cu pas, meci cu meci şi încercăm să ne pregătim cât mai bine pentru meciul de duminică, împotriva celor de la Rostov. O să vedem dacă putem ţine acest ritm, deocamdată ne bucurăm de cele două reuşite, două victorii din două meciuri şi vrem să pregătim bine jocul cu Rostov şi să încercăm o a treia victorie mai ales că jucăm şi acasă.



(n.r. - despre faptul că s-a jucat cu fani în tribune) Chiar vorbeam cu fetele înainte de meci şi am spus să ne bucurăm de fani chiar dacă nu sunt fanii noştri, pentru că noi nu putem beneficia de suportul fanilor, însă ştim că ne susţin din faţa televizoarelor şi deoacamdată aceasta este situaţia, ne dorim să îi avem alături de noi cât mai repede.

(n.r. - Surprinsă de această primire cu flori?) Da, oarecum, îi mulţumim domnului Drăgănescu pentru flori. Deocamdată nu este nimic câştigat, suntem la început de drum şi mai avem încă foarte multe meciuri de jucat"
, a spus Cristina Neagu.

VIDEO | Esbjerg - CSM Bucureşti 29-30. CSM s-a impus în ultimul minut!

CSM Bucureşti şi-a dominat adversarul în prima repriză, dar a câştigat la Esbjerg doar la ultima fază. Cristina Neagu a marcat senzaţional şi a adus victoria "tigroaicelor", scor 30-29.

Cristina Neagu a fost, din nou, principala marcatoare, cu 10 goluri, inclusiv cel al victoriei la ultima aruncare. În etapa viitoare, CSM Bucureşti va juca pe teren propriu, în 27 septembrie, cu rusoaicele de la Rostov-Don.

Afla mai multe despre: cristina neagucsm bucurestivideo 

viewscnt
Articole similare