Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Reacţia lui Adrian Mutu când a fost întrebat despre o eventuală demitere: "Să ştiţi că eu nu ţin de scaun"

Reacţia lui Adrian Mutu când a fost întrebat despre o eventuală demitere: "Să ştiţi că eu nu ţin de scaun"

FC U Craiova

Comentarii

FC U Craiova 1948 a pierdut derby-ul cu marea rivală din oraş, U Craiova, scor 0-2, şi a ajuns la şapte meciuri consecutive fără victorie în Liga I. În urma acestui parcurs, Adrian Mutu a vorbit şi despre o eventuală demitere de pe banca tehnică a oltenilor.

"În prima repriză, am ajuns în faţa careului, dar acolo trebuie să luăm nişte decizii mult mai bune şi să fim mult mai concreţi, pentru că am fost cam relaxaţi. După cartonaşul roşu, s-a rupt jocul, forţa lor ofensivă s-a simţit şi cu un om în minus a fost foarte greu.

Eu nu ţin de niciun scaun, eu sunt aici, rămâne la latitudinea conducerii ce va face. Îmi fac treaba ca un profesionist zi de zi. Dacă eu nu reuşesc, poate reuşeşte altul, asta vom vedea, conducerea va decide. Eu nu îmi dau demisia, pentru că nu am de ce. Am muncit de câteva luni încoace şi cred că lucrurile se pot îndrepta.

În viaţa mea ca fotbalist am fost norocos, dar văd că în cea de antrenor nu prea. Acum să spun că nu sunt mulţumit de lot nu ar fi fair-play din partea mea, pentru că nu sunt aici să dau vina pe jucători" , a spus Adrian Mutu.

FC U Craiova 1948 - U Craiova 0-2

Universitatea Craiova a învins-o, duminică seară, cu scorul de 2-0, pe rivala locală, FC U Craiova 1948, într-un meci din etapa a XI-a a Ligii I.

Golurile au fost marcate de Dan Nistor ’47 şi de Ştefan Baiaram ’85.

În minutul 72, de la gazde a fost eliminat Compagno după ce l-a lovit cu palma în cap pe Pigliacelli.

La meci au asistat aproximativ 9.000 de spectatori.

  • FC U Craiova 1948: D. Popa – Negru, Kovacic, Diallo, Huyghebaert (Buşu ’88) – Paramatti (Ondaan ’75), D. Albu (Raicea ’88), Asamoah, Bauza (Bălan ’75) – Sidibe (Van Durmen ’68), Compagno. Antrenor: Adrian Mutu
  • U Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu (Căpăţînă ’23), Găman, Screciu, Bancu – Nistor, Al. Creţu (Fedele ’68), L. Houri – Gustavo (Cîmpanu ’46), Koljic (Baiaram ’69), A. Ivan (Markovic ’87). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf

Afla mai multe despre: adrian mutu 

viewscnt
Articole similare