Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Reacţia lui Laurenţiu Reghecampf când a fost întrebat de transferul lui Mitriţă la Universitatea Craiova: "Asta ştiţi foarte bine"

Reacţia lui Laurenţiu Reghecampf când a fost întrebat de transferul lui Mitriţă la Universitatea Craiova: "Asta ştiţi foarte bine"
Comentarii

Universitatea Craiova s-a impus în meciul cu FC Voluntari, de la începutul acestei săptămâni, scor 3-0, şi a obţinut prima victorie cu Laurenţiu Reghecampf pe banca tehnică. Acum, oltenii vor juca, sâmbătă, în deplasare la UTA.

"Clar este că mergem la Arad să încercăm să câştigăm puncte. Dorinta este una mare, aşteptările sunt foarte mari din partea tuturor. Sper să continuăm pe acelaşi drum şi să reuşim să câştigăm cele trei puncte, cu toate că nu va fi uşor. Va fi un meci destul de greu, întâlnim o echipă foarte bine organizată în aparare, cu un public frumos.

Atmosfera meciului va fi una foarte bună, mie îmi place sa joc pe stadioane pline. Cred că asta este dorinţa fiecărui jucător, să joace pe stadioane pline. Vom vedea ce se va intampla pe teren, dar cu siguranţă va fi un meci foarte greu. Clar că este o atmosfera mult mai bună după un meci câştigat, este normal să fie aşa, dar v-am spus după fiecare meci câştigat, asteptările sunt mai mari, presiunea este mai mare" , a spus Laurenţiu Reghecampf.

Oficialii Universităţii Craiova pregătesc o nouă lovitură pe piaţa transferurilor şi sunt în negocieri avansate cu Alexandru Mitriţă, care este interesat de revenirea în Liga I.

"Nu vreau să comentez acest subiect, pentru că transferul încă nu s-a realizat. Ce reprezintă Mitriţă pentru noi şi pentru fanii Craiovei, asta o ştiţi foarte bine. În momentul de faţă, nu este un jucător liber, este sub contract şi nu vreau să discut mai multe" , a mai spus Laurenţiu Reghecampf.

Laurenţiu Reghecampf şi Alexandru Mitriţă au colaborat două luni, începând din luna aprilie a acestui an, la Al Ahli, în Arabia Saudită. Deşi presa din Golf a anunţat, luna trecută, că fotbalistul român va juca sub formă de împrumut în continuare la Al Ahli, acum, jurnaliştii arabi notează că oficialii Universităţii Craiova au reluat discuţiile pentru aducerea lui Alexandru Mitriţă.

Împrumutul atacantului român a expirat în vara acestui an, astfel că acesta este aşteptat înapoi la New York City. Cum reprezentanţii lui Al Ahli vor să prelungească perioada de împrumut până în ianuarie 2022, iar Universitatea Craiova îl doreşte şi ea pe Mitriţă, decizia stă la atacantul cotat la 7 milioane de euro, care poate reveni în Liga I, după doi ani şi jumătate.

Afla mai multe despre: mitrita 

viewscnt
Articole similare