Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Reacţia lui Mihai Stoica după ce i s-a cerut demisia din partea liderului galeriei FCSB! Episodul din trecut care l-a marcat: "Am avut impresia că a înţeles"

Reacţia lui Mihai Stoica după ce i s-a cerut demisia din partea liderului galeriei FCSB! Episodul din trecut care l-a marcat: "Am avut impresia că a înţeles"

FCSB

Comentarii

Manager-ul general de la FCSB, Mihai Stoica, i-a oferit replica liderului Peluzei Nord, Gheorghe Mustaţă, cel care i-a cerut demisia oficialului.

Mihai Stoica reacţionează după ce i s-a cerut demisia: "Nu vreau să mai am de a face cu el şi cu apropiaţii lui"

La finalul derby-ului din Cupa României dintre Dinamo şi FCSB; scor 1-0, liderul galeriei FCSB, Gheorghe Mustaţă, i-a cerut demisia lui Mihai Stoica. 

Acuzat că a făcut echipa şi a băgat rezervele într-un meci cu rivalii din "Ştefan cel Mare", Mihai Stoica a dat primele explicaţii. Oficialul FCSB a început prin a-i spune lui Gheorghe Mustaţă că nu-şi doreşte să colaboreze cu el, din cauza a ce s-a întâmplat într-o perioadă în care fiica sa a avut probleme medicale: 

"O să-i explic domnului Mustaţă de ce nu vreau să mai am de a face cu el şi cu apropiaţii lui, aşa cum i-am explicat şi în particular. Cu toate că ne leagă ani de zile de respect reciproc, chiar prietenie. Plus o perioadă în care ne “deranja” pe “a doua” că gătea seara şi noi ne propusesem să nu creştem în categorie. Iar astea eu nu le uit. 

În perioada în care fiica mea se confrunta cu mari probleme de sănătate, un membru al galeriei care se erija în liderul a 15-20 copii (Mustaţă încă nu ieşise) a dat tonul la meciul cu Mlada Boleslav şi au scandat şlagărul amicilor de la ddb : “Memeee Stoica / Ne băgăm p_la ‘n fii’ta  + încă versuri pe care mi-e imposibil să le reproduc. Împotriva mea, singurul om care a ţinut piept miilor de câini care ne jigneau meci de meci. Că scandau câinii, era normal, le stăteam în gât. Că au scandat copii care se pretindeau a fi suporterii noştri, m-a mirat şi m-a dezamăgit. Asta în condiţiile în care eu tocmai părăsisem clubul din cauza problemelor personale. După ce m-am întors, am evitat scandalul, i-am explicat lui Mustaţă că atâta timp acel bişniţar va sta lângă el, prefer să nu am legătură cu ei. Am avut impresia că a înţeles, mai ales că are doi copii pe care-i venerează, ca orice părinte. Se pare că m-am înşelat. Nu i-am suscitat interes", a transmis oficialul FCSB. 

Mihai Stoica: "Nu am făcut echipa niciodată"

"Despre inepţiile cu care a ieşit după meciul ăsta, n-am ce comenta. Nu am făcut echipa niciodată, am insistat uneori pentru unii fotbalişti (de regulă, tineri) pe care-i remarcam când altora li se părea riscant să-i folosească. Exemplu, Niţă Adrian în seara asta. Copil care le va urma lui Perianu şi Tavi Popescu. Şi care va fi urmat în scurt timp de alţii proveniţi din academia care a început să producă mai devreme decât ne aşteptam, graţie muncii super profesioniste şi organizării impecabile.

Musti, îmi doresc să reveniţi cât mai repede pe stadion, n-am resentimente faţă de ieşirea ta complet eronată din seara asta şi m-aş bucura să ai bărbăţia să-ţi prezinţi scuzele pentru jignirile pe care le-ai proferat la adresa mea. Ca să-ţi uşurez sarcina, pune-ţi apropiaţii să-ţi facă o scurtă prezentare cu rezultatele Stelei cu mine manager, asta dacă nu ţi-au rămas întipărite în memorie. Respectul pe care l-am avut mereu pentru ultraşi nu trebuie luat în calcul. S-a prescris. Cel puţin pentru tine", a mai scris Mihai Stoica pe pagina personală de Facebook. 

Afla mai multe despre: mihai stoicagheorghe mustatafcsbdinamo 

viewscnt
Articole similare