Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Reacţia lui Solari după ce a pierdut din nou cu Barcelona: ”Am încercat în toate felurile să dăm gol!” A intrat în conflict cu Toni Kroos?

Reacţia lui Solari după ce a pierdut din nou cu Barcelona: ”Am încercat în toate felurile să dăm gol!” A intrat în conflict cu Toni Kroos?

Campionate

Comentarii

Real Madrid a pierdut din nou în faţa Barcelonei, 0-1 chiar pe Bernabeu. Este pentru a doua oară într-o săptămână în care cedează în faţa rivalei, după ce a fost eliminată şi din semifinalele Cupei Regelui. Santiago Solari spune însă că jucătorii săi au făcut tot ce se putea face.

Sunt vremuri grele pentru fanii lui Real Madrid. În doar câteva zile, campioana Europei a cedat de două ori în faţa Barcelonei. Ultima dată, în campionat, 0-1. Santiago Solari spune însă că jucătorii săi meritau mai mult:

”Am încercat în toate felurile, n-am abandonat niciodată, a fost greu, intens, un meci luat în serios de ambele echipe. Dacă nu înscrii, e greu să câştigi. Am jucat fotbal în multe momente ale jocului, am făcut ce trebuia, am dat-o în bară la finalizare, dar nu din cauza lipsei de intenţie. Am încercat în toate felurile: din corner, faţă în faţă cu portarul, de pe laterale... Acesta este fotbalul”, a declarat Solari.

Antrenorul lui Real Madrid a fost întrebat şi despre două dintre schimbările pe care le-a făcut:

”(Te-a dezamăgit Bale) Nu-mi place să vorbesc în termenii aceştia. Jucătorii nu s-au predat şi au dat totul pe teren. Aproape tot meciul a fost echilibrat. Au marcat în prima repriză şi asta a fost diferenţa. (Că Bale a fost fluierat) Cred că Bale a făcut pentru acest club multe lucruri mari şi merită tot respectul, dar publicul este suveran.



(Despre schimbarea lui Kroos) Oricine poate fi titular, iar Fede Valverde îşi caută drumul său, fotbalul său, sunt jucători la acest club care cresc. Timpul trece şi oamenii vor vedea noi jucători. Se întâmplă în fotbal şi în viaţă”,
a mai spus Solari.

Interesant este că Solari nu l-a felicitat pe Toni Kroos în momentul în care l-a schimbat. Mijlocaşul german a fost cel care a mers spre antrenor şi i-a întins mâna să-l salute.

Afla mai multe despre: santiago solari 

viewscnt
Articole similare