Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Reacţia lui U Craiova după ce Costin Mărculescu a murit. Primele informaţii despre deces

Reacţia lui U Craiova după ce Costin Mărculescu a murit. Primele informaţii despre deces

Diverse

Comentarii

Actorul Costin Mărculescu, un fan declarat al Universităţii Craiova, a fost găsit mort în noaptea de miercuri spre joi, în propria locuinţă din Bucureşti.

Actorul Costin Mărculescu, fan declarat al Universităţii Craiova, a decedat

Conform informaţiilor din acest moment, Costin Mărculescu nu mai fusese văzut de câteva zile de apropiaţi, iar aceştia au dat alarma, după ce bărbatul nu mai răspundea nici la telefon. 

Actorul şi fanul Universităţii Craiova a fost găsit în propria locuinţă din Sectorul 3 al Bucureştiului. Din păcate, salvatorii care au pătruns în locuinţa lui Costin Mărculescu nu au putut decât să constate decesul. 

„Pur şi simplu apropiaţii m-au informat că a fost găsit mort în cadă şi fiind prieteni de ani de zile şi vorbind ultima dată în urmă cu câteva zile, locuind şi în apropiere am zis să vin să văd ce se întâmplă. Se ştie faptul că era depresiv în ultima perioadă, nu este o surpriză sau un lucru necunoscut, fiindcă s-au derulat tot felul de întâmplări neplăcute în ultimii ani pe partea de carieră, ca să spun aşa. Costin era un om deosebit, era un om extrem de sufletist, un om care întodeauna ştia să fie alături de prieteni. Pe data de 29 iunie urma să publice o carte „Bombă cu fitil aprins” şi ştiu că îşi dorea foarte mult acest lucru”, susţine o apropiată a lui Costin Mărculescu, conform Stirileprotv.ro.

Universitatea Craiova a reacţionat la câteva ore de la anunţul tragediei. Actorul era un fan declarat al clubului şi un mare iubitor al sportului-rege din România: "Actorul Costin Mărculescu ne-a părăsit. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a fost mesajul clubului de suflet al actorului. 

Costin Mărculescu a debutat în televiziune în 1984, la vârsta de 15 ani, şi este cunoscut pentru rolul din filmele “Liceenii” sau “Al patrulea gard lângă debarcader”.

Costin Mărculescu, protagonistul unui moment nefericit la meciul lui U Craiova

În iulie 2019, actorul Costin Mărculesc, a trecut printr-un moment dificil, la finalul meciului cu Dinamo, meci marcat de infractul suferit de antrenorul echipei din Capitală, Eugen Neagoe.

La plecare, cunoscutul actor şi-a pierdut echilibrul şi a căzut pe scările Arenei Naţionale. Costin Mărculescu şi-a spart arcada şi a suferit mai multe zgârieturi la faţă, fiind transportat de urgenţă la spital.

"Am căzut pe scări la stadion, la finalul meciului", a spus Costin Mărculescu, care a rămas internat la spital.

Afla mai multe despre: costin marculescucostin marculescu decesu craiovacostin marculescu universitatea craiova 

viewscnt
Articole similare