Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Reacţia Simonei Halep după ce Bianca Andreescu a câştigat US Open şi a întrecut-o în clasamentul WTA: "România este mândră de tine"

Reacţia Simonei Halep după ce Bianca Andreescu a câştigat US Open şi a întrecut-o în clasamentul WTA: "România este mândră de tine"

Tenis

Comentarii

Simona Halep a felicitat-o pe Bianca Andreescu pentru câştigarea US Open, precizând că "România este mândră de tine".

"Felicitări, Bianca Andreescu, pentru această evoluţie fantastică şi primul tău Grand Slam. România este mândră de tine!", a notat Simona Halep, într-o postare pe Twitter.

Simona Halep a fost felicitată pentru mesajul său, însă au existat şi persoane care i-au atras atenţia fostului lider mondial că Bianca Andreescu este canadiancă în primul rând. "Atât timp cât ştii că este canadiancă, în primul rând! Trei ani în România nu schimbă asta!", a fost una dintre reacţii. 

Bianca Andreescu a câştigat US Open

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, în vârstă de 19 ani, locul 15 WTA, a câştigat turneul de grand slam US Open, învingând-o în finală pe americanca Serena Williams, numărul 8 mondial. Ca urmare a acestui succes, Andreescu urcă pe locul cinci în clasamentul WTA. Simona Halep ajunge pe poziţia a şasea.

Andreescu s-a impus cu scorul de 6-3, 7-5, într-o oră şi 39 de minute, sub privirile ducesei de Sussex, Meghan Markle. La meci a asistat şi Nadia Comăneci.

În setul al doilea, Serena Williams a făcut 5-5 revenind de la 1-5, însă până la urmă canadianca s-a impus.

Bianca Andreescu s-a aflat la prima finală de grand slam din carieră.

Pentru sportiva canadiană este al treilea trofeu din carieră şi din acest an, după cele obţinute la Indian Wells şi Toronto.

Williams şi Andreescu s-au întâlnit şi în finala turneului de la Toronto, unde sportiva americană a abandonat.

Andreescu a obţinut un premiu de 3.850.000 de dolari şi 2000 de puncte, iar Williams 1.900.000 de dolari şi 1300 de puncte.

Mai ai câteva secunde libere? Vezi şi postările de pe Instagram Telekom Sport!

Afla mai multe despre: halep 

viewscnt
Articole similare