Experiențe împreună.
You are here:

Reacţie din vestiarul Universităţii Craiova după ce Reghecampf le-a atras atenţia: "Îmi vine să râd, suntem nişte proşti"

Reacţie din vestiarul Universităţii Craiova după ce Reghecampf le-a atras atenţia: "Îmi vine să râd, suntem nişte proşti"

U Craiova

Comentarii

Paul Papp, fundaşul Universităţii Craiova, a declarat că echipa lui merita să câştige, în condiţiile în care a ratat şi un penalty la meciul cu FC Botoşani, scor 2-2.

Papp, după remiza cu FC Botoşani: "Suntem nişte proşti". Ce spune Reghecampf

"Nu cred că ne ajută foarte mult acest rezultat, pentru că am venit să luăm cele trei puncte. Având în vedere situaţia din clasament, ne luptăm la play-off şi la titlu şi cred că azi am pierdut două puncte. Am dominat, dar n-a fost să fie. Pot să spun că suntem nişte proşti că n-am profitat de acel penalty. Se mai întâmplă, se mai ratează, dar am avut şansa să luăm cele trei puncte. 

Ei au avut două situaţii şi ne-au dat două goluri. Nu cred că e drept, dar trebuie să fim mai concentraţi. Îmi vine să râd, suntem nişte proşti, pierdem puncte foarte, foarte uşor. Trebuie să batem în următoarele meciuri, nu mai avem altă opţiune", a spus Paul Papp.

Laurenţiu Reghecampf le-a reproşat fotbaliştilor lipsa curajului din joc.

”Singuri am pierdut două puncte. Din nou, greşeli foarte mari, mai ales în apărare. Aştept mai multe de la jucători, pentru că au experienţă. Dacă ne dorim să câştigăm campionatul, nu avem cum să arătăm aşa. Ne speriem de un mini pressing, jucătorii trebuie să aibă curajul necesar să joace fotbal, pentru că doar asta îmi doresc. Trebuie să aibă curaj, că nu le ia nimeni capul. Facem greşeli foarte mari şi nici nu marcăm la câte ocazii avem. 

Am ratat şi 11 metri. Primim nişte goluri... Este păcat, pierdem puncte şi doar noi suntem vinovaţi. N-am întâlnit nicio echipă care să ne pună cu jocul la perete şi să câştige meciul. Le-am spus la pauză ce trebuiau să audă, că nu e normal să conduci jocul şi să intri la cabine cu 2-1 în dezavantaj. Avem nevoie de VAR, ar fi foarte simplu”, a declarat antrenorul Universităţii Craiova. 

Echipa FC Botoşani a încheiat la egalitate, scor 2-2, luni, pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a XVIII-a a Ligii I.

Pentru FC Botoşani au marcat Kage '35 şi Edjouma '42, iar pentru Universitatea Craiova au înscris Koljic '31 şi Gustavo '58.

 

viewscnt
Articole similare