Experiențe împreună.
You are here:

Regula U21 "l-a îngropat"! Fotbalistul român care a spus tot ce i s-a întâmplat la clubul din Liga 1: "Am jucat excelent, dar în locul meu puneau un copil"

Regula U21 "l-a îngropat"! Fotbalistul român care a spus tot ce i s-a întâmplat la clubul din Liga 1: "Am jucat excelent, dar în locul meu puneau un copil"

Liga 1

Comentarii

Sebastian Chitoşcă (27 de ani) s-a retras din fotbal la 26 de ani, după ce nu a mai avut niciun orizont. Fostul fotbalist ofensiv a povestit şi ce i s-a întâmplat la FC Botoşani, după ce FRF a obligat cluburile din Liga 1 să înceapă partidele cu doi jucători U21 pe teren.

"Am ieşit rapid din fotbal, la doar 26 de ani, după experienţa de la U Cluj. Înainte am jucat 30 şi ceva de meciuri la Botoşani, unde am marcat trei goluri şi am dat patru pase de gol, într-un an şi un pic. Am jucat excelent, pentru că nu puteam să joc atât de multe meciuri, fără să joc bine. Mijlocaş stânga-dreapta am jucat. Depinde de cerinţele antrenorului. În ultimele şase-şapte meciuri la Botoşani am jucat şi fundaş stânga, unde m-am descurcat destul de bine. După un sezon de Liga 1, mă aşteptam să am propuneri. Pentru că a venit regula U21, cu al doilea jucător în plus, mi s-a transmis că, având un salariu de 3500 de euro, destul de ok, conducerea şi noul antrenor, domnul Liviu Ciobotariu, au venit cu o altă strategie. Aceea de a promova un junior pe postul meu. Trebuiau să pregătească noul sezon. În locul meu puneau alt copil. Nici nu acceptam postura de rezervă, nu era nimeni peste mine la echipă. Nu aveam cum să accept chestia asta, pentru a se promova un junior. Nu am avut nicio problemă, ne-am înţeles, îi respect. Clubul mi-a spus să rămân până în vară să vedem ce se întâmplă. Nu puteam să accept să am o nouă perioadă moartă după Steaua (n.r. - FCSB)", a susţinut Chitoşcă.

Fotbalistul ofensiv a avut mai multe propuneri din Liga 2 şi de la CSA Steaua, dar nu a putut accepta, din cauza salariului propus, dar şi din cauza nivelului fotbalistic: "Am zis că plec, că îmi găsesc o altă echipă, în iarna lui 2019, la început. Ceva propuneri au fost, dar nu am vrut să mă duc în Liga 2 şi pe un salariu cu care familia mea nu putea face nimic, adică 1.000-1.500 de euro. Nu puteam să zic că am venit să joc fotbal, ca să mâncăm. Am fost refuzat de majoritatea echipelor din Liga 1 la modul meu modest de viaţă. Domnul Ciprian Marica (n.r. - patronul Farului Constanţa) mi-a spus că mă vrea şi mi-a oferit 1.000 de euro salariu şi i-am spus că îmi pare rău şi că nu pot veni doar pentru atât.

Ultima propunere a fost de la CSA Steaua, unde am vorbit cu domnul Opriţa. Proiectul mi-a plăcut, doar că ideea mea... Mă mânca chestia asta. De ce să nu mai joc în Liga 1, când eu puteam? De ce să ajung eu în Liga 4? Ok. Proiectul e frumos, banii erau mai mulţi decât la Farul, dar nu puteam să merg în Liga 4. De la Liga 4 nu te mai ia nimeni, indiferent de cum te cheamă. La disperare mi-am dat acordul că vin, dar după le-am spus “nu”", a mai spus fotbalistul retras la 26 de ani. 

Cine este Sebastian Chitoşcă

În anul 2015, Gigi Becali a plătit 50.000 de euro celor de la Ceahlăul Piatra Neamţ pentru Sebastian Chitoşcă, care în acel moment avea 22 de ani. Acesta a jucat pentru FCSB într-o partidă din Cupa României, contra celor de la Foresta Suceava, însă nu a bifat nici o prezenţă în Liga l. După două sezoane, Sebastian Chitoşcă şi-a reziliat contractul cu roş-albaştrii. A mai evoluat, apoi, la FC Voluntari, ACS SR Braşov, FC Botoşani şi U Cluj.

 

 

viewscnt
Articole similare
Ce cadou i-a adus Ion Țiriac Simonei Halep cu ocazia zilei de naștere. Miliardarul, primele...