Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Remarcat de Mourinho la Real Madrid şi nominalizat între cei mai promiţători 50 de tineri din lume. El este super-transferul lui Mircea Rednic

Remarcat de Mourinho la Real Madrid şi nominalizat între cei mai promiţători 50 de tineri din lume. El este super-transferul lui Mircea Rednic

Dinamo București

Comentarii

Mircea Rednic vrea să transfere la Dinamo un fotbalist crescut de Real Madrid şi nominalizat în 2007 între cei mai buni 50 de jucători tineri din lume.

După Deian Sorescu, Dinamo ar putea conta la reluarea campionatului pe o nouă variantă de fundaş dreapta. Ghanezul Daniel Opare pare marea ţintă a lui Mircea Rednic pentru partea a doua a sezonului. Fotbalistul crescut de Real Madrid are în spate un background impresionant.

Mourinho l-a chemat la prima echipă

În 2007, Daniel Tawiah Opare a fost nominalizat de revista World Soccer între cei mai buni 50 de tineri fotbalişti din lume. ”Viteză impresionantă, centrări exacte şi o tehnică peste medie”. Aşa îl descria sursa citată pe Opare, fotbalist care a fost unul dintre starurile naţionalei ghaneze la Cupa Mondială U17.

Evoluţia sa a fost sesizată de marile cluburi ale Europei. Arsenal, AS Monaco şi mai apoi Real Madrid l-au trecut pe lista lor, ghanezul semnând în cele din urmă cu formaţia blanco. A fost adus în mandatul lui Ramon Calderon şi trimis la echipa secundă, dar după venirea lui Florentino Perez şi mai ales a lui Jose Mourinho a început să fie constant chemat la antrenamentele primei echipe.

Coleg de generaţie cu Sarabia, Rodrigo, Marcos Alonso sau Nacho Fernandez

Ghanezul a devenit titular la echipa secundă a Realului în 2009, sub comanda tehnicianului Alejandro Menendez, cel care l-a înlocuit pe Julen Lopetegui, viitor selecţioner al Spaniei şi antrenor al primei echipe a Madridului. 

Făcea parte dintr-o defensivă care îi mai avea pe Nacho Fernandez, David Mateos şi Marcos Alonso. Primul a ajuns o piesă esenţială a echipei care a câştigat de trei ori la rând Uefa Champions League. Al doilea era căpitanul Castillei, iar Marcos Alonso e acum vedetă la Chelsea Londra. Opare nu s-a impus însă la Madrid, iar în 2010 a fost vândut la Standard Liege.

A lucrat cu Mircea Rednic şi Mihai Teja

În Belgia, Opare a fost prezentat ca un mare transfer pentru Standard. Venea de al uriaşul Real Madrid, iar Mircea Rednic avea să conteze pe serviciile sale în mod constant.

Actualul antrenor de la FCSB, Mihai Teja era secundul lui Rednic şi şi-a amintit recent de Daniel Opare într-o intervenţie la Telekom Sport: ”La portari, am lucrat cu  Lobonţ şi cu Tătăruşanu. Mi se par cei mai buni portari. Pe postul de fundaş dreapta, George Ogărare - la Steaua şi cu Opare - la Standard Liege” a explicat Teja.

FC Porto, Beşiktaş, Augsburg şi Lens

Patru ani la Standard cu aproape 100 de meciuri şi Opare părea că şi-a revitalizat cariera. Înainte de Cupa Mondială din 2014, Opare a semnat cu FC Porto, acolo unde a fost adus de fostul său antrenor de la Real Madrid, Julen Lopetegui.

Concurenţa a fost însă prea mare pentru Daniel Opare, care trebuia să se lupte cu internaţionalul portughez Ricardo Pereira şi internaţionalul uruguayan, Maxi Pereira. A fost împrumutat la Beşiktaş unde a bifat cateva luni şi 6 meciuri, apoi s-a transferat definitiv în Germania la Augsburg, formaţie de primă ligă, unde a jucat nu mai puţin de 3 sezoane. Din 2017 s-a transferat în Franţa, la Lens, iar în 2018 a ajuns liber de contract sub comanda lui Ladislau Boloni, la Antwerp.

Ce ar câştiga Dinamo?

Cu siguranţă un fundaş lateral cu multa experienţă, explozie şi tehnică excelentă. Opare nu are doar un cv impresionant în spate, dar vine şi cu caracteristicile unui jucător care pare încă să aibă un nivel peste media campionatului intern.

Dinamo nu a mai avut de mulţi ani un fundaş dreapta atât de exploziv. Daniel Opare e în plus polivalent şi joacă bine cu ambele picioare, astfel că la nevoie, poate fi o soluţie şi pentru flancul stâng al defensivei.

Ghanezul are doar 28 de ani şi nu şi-a spus încă ultimul cuvânt. Experienţa dobândită la echipele de juniori ale Realului, dar şi în campionate puternice precum Belgia, Portugalia, Franţa sau Turcia va conta enorm pentru o echipă Dinamo, care chiar are nevoie nu doar de un plus de valoare în acest moment, ci şi de un plus important chiar la acest capitol al experienţei. 

Afla mai multe despre: daniel oparedinamo bucureştijose mourinhomihai tejamircea rednic 

viewscnt
Articole similare