Pe 14 decembrie 1972, Nicolae Dobrin a evoluat într-un meci demonstrativ pentru Real Madrid. Los Blancos au vrut atunci să-l transfere pe Estadio Santiago Bernabeu
Luna decembrie este luna care ne aminteşte de şansa uriaşă pe care fotbalul românesc o putea avea prin transferul lui Nicolae Dobrin la Real Madrid. Exact pe 14 decembrie, dar în 1972, Nicolae Dobrin a fost la un pas de transferul vieţii sale.
În urmă cu 47 de ani, un român a fost aproape de transferul la Real Madrid. Marele Santiago Bernabeu domnea liniştit în căruciorul sau cu rotile, când FC Argeş întâlnea marele Real Madrid. După jocul retur, în care spaniolii au fost cuceriţi de tehnică incredibilă a romanului, oficialii blanco au demarat tratativele pentru un meci amical între gruparea din Trivale şi Real Madrid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FC Argeş a acceptat invitaţia madrilenilor pentru Dobrin, iar Santiago Bernabeu, care ratase din motive de sănătate meciul retur, îşi freca mâinile de bucurie. N-a putut rezista ţintuit în acel scaun blestemat şi a ales să meargă la „Memorialul Gento” pentru a vedea cu ochii săi, „minunea” ascunsă de comunişti între Carpaţi.
Şi a venit meciul cu pricina, iar Gicu a fost aşa cum trebuia să fie: magic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Romanul avea o relaţie specială cu genialitatea, iar intuiţia lui Bernabeu s-a declanşat brusc la prima atingere de balon a lui Dobrin. Geniu indiferent şi solitar, Dobrin a ilustrat hipnotic în fotbal acea contradicţie care face din geniu, cel mai important şi totodată cel mai indiferent martor al creaţiei sale. Pentru că Gicu a fost marele indiferent darnic cu noi toţi, dar prea puţin darnic însă cu el însuşi. A zburdat pe Bernabeu în faţa lui Bene, Eusebio, Santillana, Geaic sau Gento, a strălucit, şi-a împrăştiat magia şi l-a forţat pe Bernabeu să-şi programeze o întâlnire cu Ceaşuescu. ”Dau 2 milioane de dolari pentru acest băiat”, dar dictatorul a spus „nu”. Bernabeu a plusat: „Tovarăşe, ofer statului dumneavoastră alte 2 milioane de dolari pentru prima şi singură nocturnă modernă pe care o puteţi face în numai şase luni”. Dictatorul a spus din nou ”nu”. Îi era teamă că putea crea un precedent periculos.
Ca să-l vadă pe ”Gâscan”, marele Santiago Bernabeu a venit la meci în scaunul cu rotile
“Real Madrid îmi pregătise totul: casă, maşină, rentă viageră pe viaţă. Am ratat totul de frică” îşi amintea Dobrin. Şi aşa cariera sa a luat o altă turnură. Plictisit de îndatorirea de a fi compatibil cu limitele şi erorile coechipierilor săi, Dobrin a realizat că nu mai e de mult un simplu terestru. Şi-a cazat amabil geniul în corpul sau subţire, l-a lăsat să locuiască acolo şi a uitat să-l promoveze atunci când era cazul.
”Ziariştii spanioli erau sigur că voi ajunge pe Bernabeu.Am făcut două ore poze şi am dat alte două ore interviuri la Madrid, de parcă deja semnasem cu ei. M-au întrebat inclusiv care e maşina mea preferată, iar eu, pentru că nu ştiam alta, le-am zis că Dacia 1100. Ulterior am aflat că Real Madrid îmi pregătise totul: casă, maşină, rentă viageră pe viaţă. Am ratat totul de frică” povestea înainte să dispară dintre noi, „Gâscanul.”
Reţinut până la timiditate, Dobrin a rămas în România şi nu şi-a exploatat nicio clipă la cel mai înalt nivel, geniul de care marele Bernabeu era sigur. Şi a fost din nou indiferent. Nu i-a păsat prea tare…cel puţin nu…pe moment. Legendarul preşedinte blanco era aproape nedeplasabil în 1979, dar a făcut un efort supraomenesc pentru a încerca să-l convingă pe Ceauşescu să-şi lase perla în Spania. Era sigur pe calitatea uimitoare a romanului, un fotbalist ce poate fi considerat un Nichita Stănescu al fotbalului, dar un Nichita incapabil să ordoneze în cel mai sumar mod cu putinţă problema propriei economii, a propriei vieţi. “Prinţul din Trivale” a fost un fotbalist planetar pe care doar Maradona, Cruyff şi Pele l-ar putea depăşi, dar a acceptat resemnat să rămână prizonierul bandei lui Ceauşescu.
”O parte din mine a murit în decembrie '79, chiar dacă m-am bucurat pentru Gică Hagi”
Înainte să moară şi-a exprimat regretul că n-a ajuns la Madrid: ”Era incredibil totul acolo. N-am văzut în viaţă mea atâta presă, n-am văzut. Peste ani, parte din mine a mers acolo odată cu Hagi, dar cea mai mare parte din mine, a murit în decembrie 79. Cred că m-aş fi impus la Real, dar destinul a vrut altceva. Erau prea organizaţi, prea maşină de fotbal. Îţi numărau şi driblingurile pe meci, dacă făceai mai multe, lăsai bani la caserie. Şi totuşi i-am driblat pe toţi, dintr-o parte în altă a terenului, din stânga în dreapta şi înapoi. M-am pregătit câteva zile cu ei şi am rămas uimit. Muñoz era şmecher mare, te hipnotiza. Aveau un stil ciudat de pregătire, fără minge. S-au apucat aia, alde Garcia Remon, Pirri, Amancio ori Santillana să bage serii de câte 800 de metri de le-au ieşit ochii din cap. Eu le-am zis să fac ceva mai individualizat. Am jonglat cu mingea juma’ de ora, cât au rupt aia pistă. Apoi, altă juma’ de ora i-am dat craci maseurului. Lui Munoz nu i-a convenit pentru că la el n-au respirat Puşkaş, Di Stefano, Gento. A două zi însă, m-a chemat în birou şi m-a anunţat că voi juca acolo. Aici a intervenit însă Ceauşescu”
Cam aşa, unul dintre cei mai mari fotbalişti care s-au născut vreodată a rămas un fenomen local, foarte asemenea misticilor locali, netradusi şi neînţeleşi. Dobrin putea să fie primul român din istoria Madridului, un prim român căruia marele Don Santiago îi pregătise totul. Şi era pregătit să-i ofere şi mai mult. Este povestea omului care a avut curajul să refuze Dinamo, Steaua sau Universitatea Craiova, dar căruia regimul i-a refuzat şansa carierei. Dobrin, geniul din Trivale a ajuns la Târgovişte în loc să încânte tribunele de pe Bernabeu. Solistică şi nepăsarea lui Gicu faţă de puterile vremii ne-au răpit şansă de a savura jocul sau ameţitor pe cel mai frumos stadion din lume. Pentru că din păcate, vreme de 25 de ani noi n-am avut habar că prin fotbalul românesc a trecut un zeu. Şi totuşi, cum ar fi fost, Gicule…? Oh, Doamne!
articol de Florin Codreanu
Afla mai multe despre: nicolae dobrin, real madrid
