Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Revoltă în direct la TV din cauza regulii U21: „Nu suntem campionat de tineret! Nu reţine nimeni ce fac naţionalele mici”

Revoltă în direct la TV din cauza regulii U21: „Nu suntem campionat de tineret! Nu reţine nimeni ce fac naţionalele mici”

Superliga

Comentarii

Federaţia Română de Fotbal vrea să întârească regula U21 din următorul sezon.

Planul FRF este ca, din sezonul următor al Ligii 1, să intervină obligativitatea ca al doilea jucător U21 să rămână pe teren cel puţin 45 de minute. În continuare, un jucător Under 21 trebuie să fie integralist.

Justin Ştefan, secretarul general al LPF, a mărturisit că din 16 echipe, 15 nu au fost de acord cu schimbare regulii. Singura care a fost de acord este UTA Arad.

„Sunt 15 din 16 cluburi dornice să se menţină regula U21, în sensul de a exista obligativitatea de a introduce pe teren timp de 90 de minute un singur jucător din această categorie de vârstă. Am transmis ieri documentele către Comitetul Executiv al FRF, astăzi se va discuta. Sper ca Federaţia Română de Fotbal să ţină cont de poziţia mai mult decât majoritară a cluburilor. Singura echipă care e de acord cu propunerea FRF e UTA, ei au altă politică privind aceşti fotbalişti tineri. E dreptul lor să-şi asume orice poziţie doresc.

Cred că e o chestiune fără precedent, ca la o anumită propunere a FRF să fie 15 cluburi care se opun răspicat, prin semnarea unui tabel. Cred că e vorba despre lipsa unui dialog între FRF şi LPF. Nimeni de la Federaţie n-a venit să ne întrebe ce părere avem despre această propunere, nici n-a fost transmisă această propunere, nu ştim ce se va discuta. Noi ne ocupăm de cluburi.

„Nu suntem campionat de tineret!”

Doi fotbalişti Under 21 e deja prea mult, se dezechilibrează tot ce înseamnă partea de fotbal profesionist. Nu suntem campionat de tineret! A spus cineva foarte bine: <Dacă ne obligaţi să jucăm cu doi fotbalişti U21, atunci şi echipa naţională de seniori a României să joace cu doi jucători U21, obligatoriu în teren>.

„Naţionala U21 este doar un moment intermediar”

Cluburile trebuie să lucreze în primul rând pentru ele, nu pentru echipa naţională. Am văzut poveşti de genul că o să avem rezultate şi o să ne bucurăm de ele. Am mai spus-o, Under 21 este o perioadă de trecere, nu se bate nimeni să câştige Campionatul European U21, este doar un moment intermediar înainte ca jucătorul să ajungă la echipa mare. Istoria fotbalului nu reţine nimeni cine a câştigat Campionatul European la Under 21", a spus Justin Ştefan, la emisiunea 'Look Sport LIVE' de la Look Sport+.
 

Afla mai multe despre: frfregula u21lpfuta arad 

viewscnt
Articole similare