Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Revoluţie la U Craiova. A scris istorie la CFR Cluj cu Petrescu, iar Rotaru a lansat oferta. Cale liberă pentru lovitura sezonului

Revoluţie la U Craiova. A scris istorie la CFR Cluj cu Petrescu, iar Rotaru a lansat oferta. Cale liberă pentru lovitura sezonului

CFR Cluj

Comentarii

Universitatea Craiova s-ar putea întări şi la nivelul conducerii, după ce l-a adus pe Laurenţiu Reghecampf pe banca tehnică a echipei. Mihai Rotaru a monitorizat situaţia de la CFR Cluj şi, din informaţiile Telekom Sport, s-a arătat interesat de Marian Copilu, în urmă cu câteva săptămâni, atunci când conducătorul încă se afla în organigrama echipei campioane.

CFR Cluj a trecut printr-un şoc la finalul lunii august. Atunci, patronul Nelu Varga a dat afară mai mulţi oameni importanţi din club, printre care antrenorul Marius Şumudică şi preşedintele Marian Copilu. Ultimul ar putea ajunge în curtea unei rivale, după ce a fost dorit în ultima perioadă. 

Marian Copilu, dorit de Universitatea Craiova

Marian Copilu este considerat unul dintre artizanii performanţelor din ultimii ani la CFR Cluj, club care a cucerit ultimele patru titlu de campioană în Liga 1. Fostul preşedinte a contribuit la performanţele echipei din Gruia, de după ieşirea din insolvenţă şi a avut un statut bun de-a lungul sezoanelor. 

Deterioarea relaţiilor dintre Copilu şi Varga, din ultima perioadă, a coincis cu interesul venit dinspre Universitatea Craiova. 

Conform surselor Telekom Sport, Mihai Rotaru s-a arătat interesat să-l aducă la Universitatea Craiova încă de când se afla sub contract cu CFR Cluj. El ar fi urmat să primească un post în conducere şi să înceapă un proiect prin care să ajungă la performanţele reuşite în Ardeal. 

Finanţatorul de la U Craiova nu a renunţat la planul său şi a luat legătura, din nou, cu fostul preşedinte al campioanei. Conform ProSport, Rotaru ar urma să poarte negocierile finale cu Copilu la jumătatea acestei luni, după o perioadă în care fostul conducător din Gruia se va odihni şi va analiza oportunitatea ivită.

În perioada Unirea Urziceni, Copilu legat o relaţie de prietenie cu Dan Petrescu şi Bogdan Mara. De altfel, el a fost cel care l-a convins pe Dan Petrescu să semneze cu CFR şi imediat au început să apară performanţele atât în campionat, cât şi în cupele europene. 

Cristi Balaj, dorit în locul lui Marian Copilu la CFR Cluj

Actualul preşedinte al ANAD, Cristi Balaj, ar urma să devină preşedinte la CFR Cluj şi va oferi un răspuns în următoarele zile: "Au existat discuţii, confirm. Au fost destul de serioase. Am vorbit cu oamenii care sunt factori de decizie. Am vorbit şi cu Dan Petrescu. 

(n.r. - întrebat ce l-ar atrage dacă ar accepta oferta CFR-ului) M-aş întoarce acolo unde am copilărit, unde mi-am petrecut tinereţea. Fotbalul rămâne viaţa mea, îmi plac toate sporturile. M-aş bucura să lucrez la un club care are o clasă de olimpici. Nu am dat răspunsul. Sunt anumite aspecte importante de discutat. E un club important, un oraş minunat", a declarat Cristi Balaj pentru Telekom Sport. 

Afla mai multe despre: cfr cluj. marian copilumarian copilu universitatea craiovamihai rotarunelu varga 

viewscnt
Articole similare