Experiențe împreună.
You are here:

România - Armenia 1-0! Mitriţă a marcat unicul gol al meciului! Naţionala a urcat pe locul 2 în clasament

România - Armenia 1-0! Mitriţă a marcat unicul gol al meciului! Naţionala a urcat pe locul 2 în clasamentgalerie foto

Echipa națională

Comentarii

Echipa naţională a României a revenit după mai mult de 12 ani pe Stadionul Steaua şi a învins, luni, cu scorul de 1-0 (1-0), reprezentativa Armeniei, în etapa a VIII-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. Tricolorii urcă pe locul 2 în clasamentul grupei şi sunt favoriţi pentru a ajunge la baraj.

În ultimele două etape ale grupei, România va evolua, acasă, cu Islanda, pe 11 noiembrie, şi cu Liechtenstein, în deplasare, pe 14 noiembrie.

Tot luni, în aceeaşi grupă, s-au jucat meciurile Macedonia de Nord - Germania, scor 0-4  (Havertz '60, T. Werner '70, '73, Musiala '83) şi Islanda - Liechtenstein, scor 4-0 (Thordarson '19, Gudmundsson '35-p, '79-p, Gudjohnsen '89).De asemenea, Germania este prima echipă calificată la Campionatul Mondial din 2022.

Clasamentul grupei J după etapa a 8-a:

1. Germania - 21 puncte

2. România - 13 puncte

3. Macedonia de Nord - 12 puncte

4. Armenia - 12 puncte

5. Islanda - 8 puncte 

6. Liechtenstein - un punct.

România - Armenia 1-0 (Mitriţă - 26)


Min 90+4. Final de meci!

Min 85. Galben România! Mihăilă este avertizat!

Min 81. Dublă schimbare România! Stanciu şi Hagi sunt înlocuiţi cu Nedelcu şi Mihăilă!

Min 70. Ocazie imensă România! Hagi trimite un şut frumos din lovitură liberă, dar portarul armenilor a scos de sub bară!

Min 68. Roşu Armenia! Un membru din staff-ul Armeniei este eliminat!

Min 66. Schimbare România! Raţiu este înlocuit cu Manea!

Min 61. Dublă schimbare România! Keşeru şi Mitriţă sunt înlocuiţi cu Ivan şi Moruţan!

Min 54. Ocazie Armenia! Haroyan a reluat cu capul o centrare, dar Niţă a reţinut mingea!

Min 46. A început repriza secundă!

Min 45. Final de primă repriză!

Min 39. Ocazie România! Răzvan Marin trimite un şut periculos, de la mare distanţă, dar portarul advers deviază în corner!

Min 34. Ocazie România! Cicâldău trimite un şut periculos, dar mingea este deviată de portarul advers în corner!

Min 32. Ocazie imensă România! Keşeru îl lansează pe Mitriţă către poartă, jucătorul lui PAOK ajunge singur cu portarul, dar un apărător îi deviază şutul în ultimul moment!

Min 26. GOOOOOOOOOOL România! Răzvan Marin execută un corner de pe partea stângă, iar Alexadru Mitriţă trimite balonul cu capul în poartă!

Min 4. Ocazie România! Stanciu pătrunde în careu, dar şutează mult pe lângă poartă!

Min 1. Ocazie Armenia! Barseghyan trimite un şut din careu pe lângă poartă!

Min. 1 A început meciul de pe Stadionul Steaua, la care au fost puse la dispoziţie 15.000 de bilete pentru spectatori. 


UPDATE 20:20 | Telekom Sport anunţă echipa de start a naţionalei României, pentru meciul cu Armenia de pe Stadionul Steaua. 

  • România: Niţă - Raţiu, Chiricheş, Nedelcearu, Bancu - Stanciu, R. Marin, Cicâldău - Mitriţă, Keşeru, I. Hagi
  • Rezerve: Vlad, Moldovan, Toşca, Manea, Mihăilă, Ivan, Maxim, Nedelcu, Rus, Corea, Moruţan, Albu
  • Armenia: Yurchenko - Terteryan, Voskanyan, Haroyan, Hovhannisyan - Udo, Grigoryan, Spertsyan - Barseghyan, Mkhitaryan, Bayramyan
  • Rezerve: Aivazov, Buchnev, Arakelyan, Zelarayán, Vardanyan, Monroy, Mkoyan, Geloyan, Karapetyan, K. Muradyan, Adamyan, Margaryan

UPDATE 10:00 | Pe site-ul frf.ro, a fost postată lista cu numerele pe care le vor purta jucătorii lui Mirel Rădoi în această seară.


România joacă astăzi cel mai important meci de până acum în actuala campanie de calificare la Campionatul Mondial de anul viitor. Aflată în luptă directă cu adversara de astăzi pentru ocuparea locului secund în grupă, naţionala lui Mirel Rădoi are de luat şi o revanşă.

În meciul din tur, Armenia s-a impus cu 3-2 în faţa tricolorilor, după ce au beneficiat şi de avantajul superiorităţii numerice. În minutul 77 al partidei disputate la finalul lunii martie, la scorul de 2-1 pentru România, George Puşcaş a fost eliminat, iar armenii au întors scorul în minutule 87 şi 89 şi s-au impus cu 3-2.

De altfel, aceasta a şi fost prima victorie obţinută de Armenia în meciurile directe cu România. În rest, alte patru meciuri au fost câştigate de tricolori, iar o partidă, din noiembrie 2004, s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

România - Armenia LIVE TEXT, astăzi, de la ora 21:45, pe telekomsport.ro

România vine după patru meciuri foarte bune reuşite în Grupa J a preliminariilor Campionatului Mondial din 2022. În ultima partidă disputată, vineri, tricolorii lui Mirel Rădoi au reuşit chiar să conducă la pauză, scor 1-0, în deplasarea de pe terenul ocupantei primului loc, Germania. În cele din urmă, în ciuda meciului foarte bun făcut, România a fost învinsă cu 2-1 de nemţi. Înaintea partidei de vineri, echipa lui Mirel Rădoi a reuşit trei meciuri consecutive fără gol primit, două victorii şi o remiză.

România - Armenia LIVE TEXT, astăzi, de la ora 21:45, pe telekomsport.ro

De partea cealaltă, după un start excelent în campania de calificare, unde a obţinut trei victorii în primele trei meciuri disputate, Armenia are acum un parcurs dezastruos. Adversara României are şase meciuri fără victorie, printre care şi două partide amicale, însă, spre deosebire de meciul tur, astăzi îl va avea în teren pe cel mai valoros jucător din istoria sa. Cu Mkhitaryan integralist şi în ultima partidă disputată, Armenia a scos doar o remiză, săptămâna trecută, în deplasare din Islanda, scor 1-1.

viewscnt
Articole similare