Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

România, în faţa primului meci tare de la Campionatul Mondial! "Nu e presiune, e un meci de handbal cu campioana europeană"

România, în faţa primului meci tare de la Campionatul Mondial! "Nu e presiune, e un meci de handbal cu campioana europeană"

Handbal

Comentarii

Antrenorul naţionalei de handbal feminin, Adrian Vasile, a declarat luni, după antrenamentul dinaintea partidei cu Norvegia, că fetele au primit ”ceva bun” de Moş Nicolae. Despre partida cu campioana europeană, de marţi, antrenorul a spus că echipa României trebuie să fie 60 de minute la potenţial maxim.

Adrian Vasile: "Fetele şi-au scos încălţările la uşă de Moş Nicolae, fiecare a primit ceva bun"

”Fetele au fost foarte drăguţe, şi-au scos încălţările la uşă. A fost un Moş Nicolae foarte drăguţ şi sunt momente importante, pentru că pe noi ne prinde Moşul la câte un turneu final şi sunt acele mici bucurii pe care ni le facem pe lângă momentele bune din meci”, a spus Adrian Vasile.

Despre confruntarea cu Norvegia, de marţi seară, antrenorul principal al tricolorelor a afirmat: ”Nu e presiune, e un meci de handbal cu campioana europeană, aşa că e o bucurie. Este un meci care trebuie să creeze foarte multă bucurie, foarte multă ambiţie. E unul din meciurile foarte frumoase de jucat. Împotriva Norvegiei trebuie să fim 60 de minute la un potenţial maxim. Cred că până acum am avut o prestaţie corectă, iar de acum ne îndreptăm către partea de mijloc a turneului. Ne-am bucurat foarte tare să avem susţinerea românilor la primele două meciuri, aşa că aşteptăm ca la meciul împotriva Norvegiei să fie şi mai numeoşi, să ne bucurăm de scandările tricolore din sală. E o adevărată plăcere să joci cu fani în spate, lucru care ne lipseşte în ţară. Aşteptăm să ne bucurăm şi să-i bucurăm şi pe ei”.

Şi pivotul Alexandra Subţirică a făcut referiri la partida cu campioana europeană de marţi, punctând că o victorie ar fi cu adevărat cel mai frumos cadou de Moş Nicolae.

”Este un meci foarte greu cu Norvegia, dar o să încercăm să jucăm cel mai bun handbal al nostru şi să ne bucurăm mâine de realizările noastre. Şi de o victorie, de ce nu? Am studiat Norvegia, le ştim planul de atac şi cel de apărare, acum urmează să disputăm meciul şi să vedem ce ne iese. De Moş Nicolae am primit dulciuri, dar victoria cu Norvegia ar fi cel mai frumos cadou”.

Partida România - Norvegia va avea loc marţi, de la ora 21.30, şi este ultima din grupa C. Înaintea acesteia, ambele echipe sunt calificate în grupele principale. 

Afla mai multe despre: adi vasileromania norvegia 

viewscnt
Articole similare