Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

România, în urna a treia la tragerea la sorţi pentru Campionatul European U21 din 2021. UEFA a anunţat procedura privind stabilirea grupelor

România, în urna a treia la tragerea la sorţi pentru Campionatul European U21 din 2021. UEFA a anunţat procedura privind stabilirea grupelor

Echipa națională

Comentarii

Echipa naţională Under 21 a României s-a calificat pentru a doua oară consecutiv la Campionatul European. Tragerea la sorţi a grupelor este programată pe 10 decembrie, iar UEFA a anunţat procedura acesteia.

Pentru prima oară în istorie, la Campionatul European Under 21 vor fi prezente 16 formaţii. Acestea vor fi împărţite în 4 grupe de câte 4 echipe, cele mai bine clasate două urmând să se califice în faza sferturilor de finală. UEFA a anuţat urnele valorice:

URNA 1

  • Spania
  • Germania
  • Franţa
  • Anglia

URNA 2

  • Italia
  • Danemarca
  • Portugalia
  • Ţările de Jos

URNA 3

  • ROMÂNIA
  • Croaţia
  • Cehia
  • Rusia

URNA 4

  • Elveţia
  • Islanda
  • Slovenia
  • Ungaria

Având în vedere statutul de ţară gazdă, Ungaria şi Slovenia au fost desemnate cap de serie şi au fost repartizate în Grupa A, respectiv Grupa B. Cu toate acestea, în cele două grupe, nu se va afla altă formaţie din Urna a 4-a, urmând ca aici să fie desemnate prin tragere la sorţi echipe din urnele 1, 2 şi 3.

Tragerea la sorţi e programată pe 10 decembrie, ora 13:30, ora României, la Nyon.

Meciurile din cele patru grupe ale competiţiei se vor desfăşura între 24 şi 31 martie 2021. Echipele calificate mai departe din grupe, primele două clasate, vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleaşi două ţări, Ungaria şi Slovenia, în perioada 31 mai – 6 iunie 2021.

România va bifa anul viitor a treia prezenţă la EURO U21, după cele din 1998 şi 2019. Anul trecut, selecţionata noastră s-a oprit în semifinale, după 2-4 cu Germania. În grupă, tricolorii au învins Croaţia (4-1) şi Anglia (4-2) şi au remizat cu Franţa (0-0).

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare