Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Roş-albaştrii s-au decis. Nu mai au răbdare şi o vor pe Dinamo în semifinalele Cupei. Florinel Coman: „Ar trebui să ne luăm revanşa” | VIDEO

Roş-albaştrii s-au decis. Nu mai au răbdare şi o vor pe Dinamo în semifinalele Cupei. Florinel Coman: „Ar trebui să ne luăm revanşa” | VIDEO

FCSB

Comentarii

Florinel Coman a fost decisiv în partida cu Hermannstadt. Şeptarul a înscris în minutul 90 golul care a trimis-o pe FCSB în semifinalele Cupei României. A fost prima reuşită a sezonului în competiţia surprizelor şi a 14-a a sezonului pentru atacantul în vârstă de 21 de ani.

FCSB nu a mai ajuns în semifinalele Cupei României din sezonul 2015-2016, atunci când a fost eliminată de către Dinamo. Marea rivală este adversara pe care şi-o doresc roş-albaştrii şi în această ediţie.

În 2016, Dinamo a jucat finala după ce s-au înregistrat două rezultate de egalitate: 1-1 pe terenul roş-albilor şi 2-2 pe terenul echipei antrenate la acea vreme de Laurenţiu Reghecampf. 

„Un meci foarte greu aici, la Sibiu. Am intrat în teren cu un singur gând, de a ieşi câştigători. Toate echipele se concentrează împotriva noastră, dar am intrat fără să ne gândim la altceva, decât să câştigăm cu orice preţ, chiar cu un joc foarte slab. 

Mă bucur foarte tare că am reuşit să-mi ajut colegii, să-mi ajut echipa. 

Am avut o perioadă foarte slabă, sunt primul critic asupra mea, atunci când nu-mi iese jocul. Am avut un 2020 foarte prost, dar tot aşa, am fost golgheter până în ultima etapă, dacă nu mă înşel. Aşa că n-am ce să comentez, e normal să fiu criticat peste tot, m-am obişnuit, aşa o să se întâmple cu oricare care joacă la Steaua, dar asta e. Important e să-mi văd de treaba mea şi atât. N-am cum să mulţumesc pe toată lumea.

Cu siguranţă această victorie ne dă moral, avem un meci foarte greu cu cei de la Universitatea Craiova, dar trebuie să ne montăm şi să mergem, că oricum nu avem nimic de pierdut. Este un meci frumos, cu spectatori foarte mulţi, orice jucător din Liga I şi-ar dori să joace asemenea meci. 

Cam suntem obligaţi să câştigăm. Sper să ne facem temele foarte bine, să intrăm pe teren şi să luăm cele 3 puncte.

(Despre Bălgrădean)
Un portar foarte bun, un coechipier, un prieten, îi doresc multă sănătate şi succes. 

(Ţi-ai dori o dublă cu Dinamo în semifinale?)
Da, sincer da. Ar trebui să ne luăm revanşa. Am pierdut acel meci, aşa că cred că toţi din club aşteaptă o revanşă. 

Din păcate, traversăm o perioadă foarte slabă, din care, vedeţi, nu avem încrederea necesară pe care ar trebui să o avem, aşa că orice meci e dificil, cum am avut şi în această seară, la Sibiu. 

(Despre echipa naţională)
Mă gândesc să se califice România.

(Cu sau fără tine?)
Nu contează, cu sau fără, nu contează, sper să ne calificăm”
, a declarat Florinel Coman la finalul meciului Hermannstadt - FCSB, scor 1-2. 

Afla mai multe despre: fcsbcoman 

viewscnt
Articole similare