Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ruta Meilutyte s-a retras din activitatea sportivă la vârsta de 22 de ani, după ce a ratat trei controale antidoping

Ruta Meilutyte s-a retras din activitatea sportivă la vârsta de 22 de ani, după ce a ratat trei controale antidoping

Diverse

Comentarii

Sportiva lituaniană Ruta Meilutyte, campioană olimpică la nataţie în 2012, şi-a anunţat retragerea din activitatea competiţională, la vârsta de 22 de ani, după ce a ratat trei controale antidoping

Meilutyte, care risca o suspendare de unul până la doi ani, şi-a asumat responsabilitatea pentru ratarea controalelor. “Sunt gata să încep o nouă fază a vieţii”, a afirmat sportiva într-un comunicat.

În ultimele 13 luni, oficiali care ar fi trebuit să o testeze antidoping pe lituaniană au încercat de trei ori fără succes să o contacteze pe sportivă. Meilutyte a recunoscut că în ultimii ani a avut probleme de depresie. Ea s-a antrenat în ultimii ani în Lituania, Australia, Turcia şi SUA.

Acum, Ruta Meilutyte se va dedica unei cariere în afara sportului. “Datorită nataţiei am trăit o viaţă la care nu mă gândeam înainte. Am avut posibilitatea să văd o mare parte a planetei şi am colaborat cu oameni minunaţi. Acum vreau să trăiesc lucruri simple, să cresc şi să mă înţeleg mai bine pe mine însămi şi lumea din jur”, a afirmat ea.

Ruta Meilutyte a câştigat aurul olimpic în 2012, la 100 m bras. Ea mai are în palmares câteva medalii de aur şi de argint obţinute la Campionatele Mondiale şi la Europene.

Afla mai multe despre: meilutyte 

viewscnt
Articole similare