Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

S-a decis soarta lui Abidal după conflictul lui Leo Messi. Decizia luată de preşedintele lui FC Barcelona

S-a decis soarta lui Abidal după conflictul lui Leo Messi. Decizia luată de preşedintele lui FC Barcelona

FC Barcelona

Comentarii

Josep Maria Bartomeu, preşedintele lui FC Barcelona, a luat o decizie în privinţa lui Eric Abidal, directorul tehnic al clubului, după ce între fostul jucător şi Lionel Messi a apărut un conflict.

Eric Abidal a surprins atunci când a declarat că mai mulţi jucători de la Barcelona nu l-au susţinut pe Ernesto Valverde şi în acest fel s-a ajuns la demiterea lui. Surpriza şi mai mare a fost atunci când Lionel Messi a publicat un mesaj pe Instagram, în care îi transmite lui Abidal să dea nume şi să îşi asume responsabilitatea pentru deciziile pe care le ia. 

După ce toată presa din Spania a anunţat miercuri că Abidal urmează să fie demis de la Barcelona, preşedintele clubului a luat o decizie. Marcal Llorente, jurnalist apropiat de clubul catalan, a anunţat că Bartomeu a vorbit la telefon atât cu Abidal, cât şi cu Messi şi nu are nicio intenţie să îl demită pe francez. O întâlnire între cei doi va avea loc miercuri seară pentru a clarifica cele întâmplate. 

Mai mult decât atât, Bartomeu va fi prezent la meciul de la Bilbao pentru a transmite un mesaj de unitate. Athletic Bilbao - Barcelona, în Cupa Spaniei, se joacă joi, de la 22:00, în direct la Telekom Sport 2. 

Afla mai multe despre: barcelonascandalabidalmessi 

viewscnt
Articole similare