Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Scandal la Force India. Decizie controversată după ce Perez şi Ocon s-au lovit în Marele Premiu din Singapore. Piloţii, ameninţaţi cu concedierea

Scandal la Force India. Decizie controversată după ce Perez şi Ocon s-au lovit în Marele Premiu din Singapore. Piloţii, ameninţaţi cu concedierea

Formula 1

Comentarii

Marele Premiu de Formula 1 din Singapore a dat naştere unui scandal imens în sânul echipei Force India. Totul după ce Esteban Ocon şi Sergio Perez s-au acroşat imediat după start, iar primul a fost obligat să abandoneze.

Force India a avut parte de un weekend negru la Singapore, asta deşi în calificări cei doi piloţi s-au descurcat excelent. Sergio Perez a obţinut a şaptea poziţie pe grila de start, imediat după plutonul Mercedes-Ferrari-Red Bull, iar Ocon a răspuns cu poziţia a noua. În cursă, lucrurile au luat însă o turnură neaşteptată. Cei doi s-au acroşat în al treilea viraj, încă din primul tur al cursei, iar Ocon a fost proiectat în parapet şi nu a mai putut continua. Cu avarii la monopost, Perez a ieşit şi el din zona punctelor şi a încheiat cursa pe 16, lăsându-i pe cei de la Force India fără niciun punct în weekendul de la Singapore.

Imediat după cursă, oficialii teamului de la Silverstone au ieşit la atac. I-au criticat dur pe cei doi piloţi şi au anunţat că vor reinstitui ordinele de echipă, o practică care nu mai este de mult considerată una acceptabilă în Formula 1.

"Nu putem să acceptăm ca ei să se apropie atât de mult unul de altul într-o zonă în care nu există niciun fel de spaţiu de manevră. Trebuie să-şi lase unul altuia spaţiu. Echipa este mai importantă decât interesele unei persoane", a reacţionat şeful echipei, Otmar Szafnauer. "Va trebui să reinstituim ordinele de echipă dacă ei înţeleg să se comporte astfel. De acum încolo noi vom prelua controlul. Odată ce sunt în maşină, nu poţi efectiv să le controlezi acţiunile, dar noi o vom face", a mai spus acesta.

Rivalitatea dintre Ocon şi Perez nu este o ştire nouă în Formula 1. Cei doi s-au şicanat în mai multe rânduri şi pe parcursul sezonului trecut, iar şefii au avut aceeaşi strategie şi atunci. De fiecare dată cândcei doiau fost unul în spatele celuilalt în cursă, li s-a transmis de la boxe să nu se apropie unul de altul.

"Anul trecut, după cursa de la Spa Francorchamps am decis să ne implicăm. Şi de atunci nu a mai fost niciun incident. Aşacă ne întoarcem la vechile reguli. Acum le-am permis să concureze unul împotriva celuilalt încă din primul tur. Nu trebuia să facem asta. Dacă vor continua în acest fel , atunci sunt alte soluţii să îi despărţim. Sperăm să nu se ajungă până acolo", a mai spus Otmar Szafnauer.

În urma rezultatelor din Singapore, Force India a căzut pe locul 7 în clasamentul constructorilor, la 59 de puncte în spatele obiectivului declarat din acest sezon, locul 4. Teamul cu sediul la Silverstone, recent cumpărat de miliardarul american Lawrence Stroll, are ca obiectiv clasarea imediat după grupul Mercedes-Ferrari-Red Bull.

Afla mai multe despre: formula 1oconsingaporeperez 

viewscnt
Articole similare