Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Scandal uriaş în fotbalul mondial. Sepp Blatter, acuzat de hărţuire sexuală. Reacţia fostului şef de la FIFA

Scandal uriaş în fotbalul mondial. Sepp Blatter, acuzat de hărţuire sexuală. Reacţia fostului şef de la FIFA
Comentarii

Fostul portar al naţionalei feminine de fotbal a Stetelor Unite ale Americii, Hope Solo, l-a acuzat pe Sepp Blatter de hărţuire sexuală.

"Sepp Blatter m-a apucat de fese. A fost la ceremonia de decernare a Balonului de Aur (n.r. - din 2013), chiar înainte de a urca pe scenă. Am fost şocată. A trebuit să mă adun repede ca să o prezint pe coechipiera mea care primea cel mai mare premiu din carieră şi să sărbătoresc cu ea acel moment, astfel că mi-am mutat toată concentrarea pe Abby", a declarat Solo, într-un interviu acordat cotidianului portughez Expresso.

La festivitatea de decernare a Balonului de Aur din 2013, Solo şi Blatter au înmânat trofeul pentru cea mai bună jucătoare de fotbal americancei Abby Wambach.

Contactat de The Guardian, purtătorul de cuvânt al lui Blatter a replicat: "Aceste acuzaţii sunt ridicole". Publicaţia britanică a luat legătura şi cu Solo, care a afirmat că a fost şocată de gestul lui Blatter.

Dublă campioană olimpică şi campioană mondială, Hope Solo are 202 selecţii în naţionala SUA, între 2000 şi 2016, şi a fost considerată unul dintre cei mai buni portari din istoria fotbalului feminin.

Cariera ei a luat sfârşit după ce a fost suspendată şase luni din naţională, pentru că a criticat reprezentativa Suediei, în timpul Jocurilor Olimpice de la Rio. La 12 august 2016, Solo a afirmat că SUA a jucat contra unei "echipe de laşe", după ce americancele au fost eliminate de suedeze, la loviturile de departajare, în sferturi la JO.

Afla mai multe despre: sepp blatterfifahope soloscandalabby wambachjocurile olimpice 

viewscnt
Articole similare