Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Scandal uriaş la FRT. Decizia luată de Curtea de Apel aruncă totul în aer. "Merg la Minister ca să-l scoatem pe Cosac de acolo"

Scandal uriaş la FRT. Decizia luată de Curtea de Apel aruncă totul în aer. "Merg la Minister ca să-l scoatem pe Cosac de acolo"

Tenis

Comentarii

Continuă tensiunile în cadrul Federaţiei Române de Tenis, după ce, Curtea de Apel a întors decizia luată de Tribunalul Bucureşti în urmă cu zece luni.

În luna februarie, Tribunalul a decis recunoaşterea Adunării Generale din noiembrie 2017, când George Cosac a fost ales preşedintele Federaţiei Române de Tenis.

"Federaţia Română de Tenis a luat act de hotărârea Curţii de Apel pronunţată în Dosarul 45584/3/2017, prin care se respinge cererea de înscriere a organelor de conducere alese în cadrul Adunării Generale de Alegeri a FRT din data de 17/11/2017.

FRT anunţă, de asemenea, că, în condiţiile în care decizia primei instanţe, Tribunalul Bucureşti, i-a fost favorabilă, va aştepta motivarea deciziei Curţii de Apel şi, împreună cu juriştii FRT, va decide cu privire la măsurile care se vor adopta pentru punerea în executare.

În conformitate cu prevederile Art. 17, alin. 3, raportat la Art. 7, alin. 1, din OG 26/2000, câtă vreme hotărârea Adunării Generale de Alegeri, din data de 17/11/2017, nu a fost invalidată, preşedintele ales în cadrul acestei Adunări, respectiv domnul George Cosac, va conduce şi va reprezenta FRT în continuare (Din motivarea Curţii de Apel Bucureşti în încheierea din data 04/06/2018, din acelaşi dosar, respectiv 45584/3/2017)" , se arată în comunicatul celor de la FRT.

Totul a pornit de la acţiunea în instanţă a reprezentanţilor MTS şi a lui Marius Vecerdea. Aceştia au contestat rezultatul alegerilor (DETALII AICI), iar MTS a sistat finanţarea Federaţiei de Tenis.

"Acum o să merg la Minister să le cer să-i scoată de acolo pentru că nu au niciun drept să conducă această Federaţie. Sunt curios cum o să explice Mihai Covaliu finanţarea de 1.9 milioane lei bazându-se pe ceea ce i-a spus George Cosac că au câştigat la tribunal în primă fază, deşi nu exista o decizie definitivă" , a declarat Marius Vecerdea pentru gsp.ro.

Şi George Cosac a reacţionat în urma deciziei luate de Curtea de Apel: "Dacă instanţa nu ne-a admis rezultatele Adunării Generale din 17 noiembrie 2017, oricum rămâne în vigoare cea din 2 noiembrie 2017 în care eram mandataţi să conducem provizoriu Federaţia de Tenis. Ce facem acum, inchidem Federaţia, inchidem tot? Probabil voi candida şi eu, mai ales dacă va candida şi Vecerdea. Nu pot să-l las, la cât rău a făcut tenisului românesc. Din cauza lui nu mai avem finanţare de la MTS din 2017. Dacă nu aş candida, aş sustine un contracandidat de-ai lui".

Afla mai multe despre: cosacfrttenisinstantacurtea de apeltribunalul bucuresti 

viewscnt
Articole similare