Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Scapă de Becali şi semnează cu alt club de TOP din Superligă. Starul adus de FCSB pe bani mulţi dă marea lovitură

Scapă de Becali şi semnează cu alt club de TOP din Superligă. Starul adus de FCSB pe bani mulţi dă marea lovitură

FCSB

Comentarii

FCSB nu traversează cea mai bună perioadă a sezonului, iar Gigi Becali a pregătit deja lista neagră pentru pauza de transferuri din această iarnă.

Patronul FCSB-ului a dezvăluit că echipa sa se va despărţi în această iarnă de cel puţin trei jucători. Andrea Compagno a intrat în dizgraţia latifundiarului din Pipera încă din startul sezonului, astfel că acum atacantul italian va fi dat afară de roş-albaştri.

De asemenea, aduşi în actuala stagiune, în toamnă, Dorin Rotariu şi Cristi Ganea urmează să se despartă şi ei de FCSB. Însă atacantul trecut şi pe la Dinamo poate rămâne chiar în Superligă. Sepsi îl doreşte insistent pe fotbalistul vicecampioanei României.

"Nu mi-a zis nimeni nimic, dar ar fi un jucător interesant pentru noi. Eram în cărţi acuma 4 luni pentru el, dar cu FCSB nu puteam să intrăm în cursă" , a declarat Laszlo Dioszegi pentru playsport.ro.

"E un jucător bun, care, dacă are continuitate, ne poate ajuta. Vom vedea", a declarat directorul general al lui Sepsi, Attilla Hadnagy, pentru iamsport.ro.

Dorin Rotariu a fost cumpărat, în ianuarie 2017, cu 2,2 de milioane de euro, de la Dinamo, de Club Brugge. Fotbalistul român n-a reuşit să se impună şi a bifat doar un gol şi trei pase decisive în cele opt meciuri jucate pentru Brugge.

În rest, Rotariu a fost împrumutat la alte echipe din Belgia sau din Olanda, precum Mouscron sau AZ Alkmaar, urmând ca în iarna lui 2019 să se despartă definitiv de Club Brugge.

Ajuns la Astana, Dorin Rotariu n-a confirmat nici aici, iar în vara lui 2021 a semnat cu Ludogoreţ. După un alt împrumut la Atromitos, în Grecia, atacantul român a rămas liber de contract în vara acestui an, iar în octombrie a bătut palma cu Gigi Becali pentru a juca la FCSB, unde n-a marcat niciun gol în cele şapte meciuri jucate în toate competiţiile.

  • 500 de mii de euro valorează Dorin Rotariu, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com

Afla mai multe despre: fcsbbecali 

viewscnt
Articole similare