Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Scene halucinante la FCSB. Gigi Becali s-ar consulta cu Cristi Borcea în privinţa echipei de start: ”Bagă-l, mă, că ştie sigur finu' Borcea!”

Scene halucinante la FCSB. Gigi Becali s-ar consulta cu Cristi Borcea în privinţa echipei de start: ”Bagă-l, mă, că ştie sigur finu' Borcea!”

Superliga

Comentarii

Gigi Becali s-ar sfătui cu Cristi Borcea - aflat în închisoare - atunci când alege echipa de start şi face schimbările.

FCSB are un început catastrofal de sezon în Liga 1 şi ocupă doar locul 11 în campionat, cu un punct peste ultima poziţie şi la 10 distanţă de liderul CFR Cluj. În plus, există emoţii foarte mari şi pentru calificarea în grupele Europa League, deşi Vitoria Guimaraes nu este dintre cei mai puternici adversari. Toate sunt legate de câteva decizii halucinante luate de patronul echipe, Gigi Becali.

Se consultă cu finul Cristi Borcea, aflat în închisoare

Gazeta Sporturilor scrie astăzi că patronul FCSB are un nou sfătuitor. Pare incredibil, dar Gigi Becali se consultă cu fostul acţionar al lui Dinamo, care-i este şi fin, Cristi Borcea. Un exemplu este trecerea lui Salomao pe postul de fundaş stânga, deşi mijlocaşul ofensiv n-a jucat niciodată pe acea poziţie. De altfel, gsp.ro scris că Bogdan Andone l-a întrebat inclusiv pe jucător dacă a mai intrat vreodată pe acel post şi răspunsul a fost negativ. ”Bagă-l, mă, fundaş stânga, ştie sigur finu' Borcea!”, i-a transmis Becali lui Andone, în momentul în care fostul antrenor al FCSB-ului l-a înştiinţat că Salomao chiar nu este obişnuit cu acea poziţie.

Lui Toni Conceicao i-a transmis că el poate face doar antrenamentele

Fostul antrenor al lui CFR Cluj a fost aproape de FCSB, dar negocierile au picat după doar câteva minute. A fost, de fapt, o discuţie foarte scurtă, în care Gigi Becali i-a transmis că el se ocupă de primul ”11” şi de schimbări, în timp ce Conceicao va face doar antrenamentele.

Portughezul i-a transmis însă că şi-ar dori măcar să facă el două schimbări, moment în care Gigi Becali s-a enervat şi a ţipat la Marius Ianuli, pe care-l adusese pe post de translator: "Băi Mache, ori nu ştii tu să traduci ori ăsta nu pricepe nimic! Am încheiat discuţia dacă nu înţelege unde a venit!". A fost momentul în care Conceicao s-a ridicat şi a plecat.

 

Afla mai multe despre: gigi becali 

viewscnt
Articole similare