Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Schimbări importante în naţionala Spaniei | Decizia luată de Luis Enrique: "Asta se va întâmpla!"

Schimbări importante în naţionala Spaniei | Decizia luată de Luis Enrique: "Asta se va întâmpla!"
Comentarii

Stilul naţionalei de fotbal a Spaniei poate evolua, a declarat joi noul selecţioner, Luis Enrique Martinez, la prezentarea sa oficială, relatează EFE.

Luis Enrique, fostul tehnician de succes al Barcelonei, care a semnat la începutul săptămânii trecute un contract pe doi ani cu Federaţia spaniolă (RFEF), a precizat că nu a vorbit deocamdată cu jucătorii.

"Stilul poate evolua. Eu am experimentat deja asta la un club mare, cu jucători incredibili. Jucătorului trebuie să-i oferi arme. (...) Trebuie să primim mai puţine goluri şi să ne creăm mai multe ocazii. Nimic ce nu a fost dorit de predecesorii mei. Naţionala trebuie să semene cu o echipă", a spus noul selecţioner.

Luis Enrique a explicat că în staff-ul său psihologul are un rol important.



Tehnicianul de 48 ani l-a înlocuit la cârma Spaniei pe Fernando Hierro, care a condus naţionala iberică la Cupa Mondială din Rusia. Spania a fost eliminată în optimile de finală ale CM 2018, înclinându-se la loviturile de departajare în faţa naţionalei ţării gazdă, Rusia. Hierro a fost numit în funcţie cu doar o zi înaintea competiţiei, după demiterea lui Julen Lopetegui, care semnase un contract cu Real Madrid.

La prezentarea noului selecţioner, Vicente del Bosque, sub conducerea căruia Spania a fost campioană mondială în 2010 şi europeană în 2012, a afirmat că Luis Enrique "este la înălţimea celor mai buni antrenori spanioli", iar numirea sa vine "într-un moment potrivit".

Del Bosque a amintit că Spania este neînvinsă în ultimele 24 de meciuri, 20 sub comanda lui Julen Lopetegui şi 4 sub cea a lui Fernando Hierro. "În Rusia ne-a lipsit doar să fim mai exacţi la finalizare", a estimat Del Bosque.

Afla mai multe despre: luis enriquespaniaprezentare 

viewscnt
Articole similare