Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Se îngroaşă gluma pentru George Puşcaş. Fanii lui Reading şi-au pierdut răbdarea şi cer eficienţă

Se îngroaşă gluma pentru George Puşcaş. Fanii lui Reading şi-au pierdut răbdarea şi cer eficienţă

Fotbal

Comentarii

Reading a pierdut sâmbătă, acasă, duelul cu Blackburn Rovers, scor 1-2, contând pentru etapa a 8-a din Championship, a doua ligă din Anglia. George Puşcaş a fost titular şi integralist şi şi-a exasperat fanii cu ratările sale.

Atacantul român al celor de la Reading, George Puşcaş a avut trei ocazii bune de a marca, însă nu a avut inspiraţie în faţa porţii, iar echipa sa a bifat cea de-a treia înfrângere consecutivă în Championship. Lipsa de puncte a aruncat-o pe Reading pe locul 20, cu 7 puncte, la doar 2 puncte de locurile de retrogradare, în contextul în care se anunţa una din formaţiile favorite la promovare.

Antrenorul celor de la Reading, portughezul Jose Gomes este văzut ca principalul vinovat pentru forma foarte proastă pe care o traversează Reading, deoarece a considerat necesar să aibă în lot 6 atacanţi pe care să-i ruleze. Rezultatele nu îi susţin principiul.

"Atacanţii au nevoie de încredere, să înscrie şi să paseze decisiv, să se vadă rezultatele muncii lor. Avem 6 atacanţi, toţi sunt jucători buni şi trebuie ajutaţi să performeze cât mai bine şi să adunăm cât mai multe puncte. Deja au arătat că pot realiza lucruri fantastice. Bineînţeles că nu sunt mulţumit, nimeni nu este, dar în acelaşi timp am această energie deoarece ştiu că-i voi ajuta să fie mai bun. Fanii vor să câştigăm, şi noi vrem, dar trebuie să aibă răbdare. Este greu acum, să privim ultimele trei rezultate. Vom vedea cine vrea să lupte cu adevărat pentru a-şi ajuta echipa. Ştiu că avem asemenea oameni în grup", a declarat antrenorul Gomes, la finalul partidei.

Pe reţelele de socializare, fanii lui Reading aveau aşteptări mult mai mari de la atacantul român, care a ratat trei ocazii bune de gol. Aceştia l-au notat pe Puşcaş cu nota trei, fiind considerat în Top 3 cei mai slabi jucători ai echipei, în duelul cu Blackburn.

 

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare