Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Se mai joacă fotbal în România? "După ce am văzut ce s-a întâmplat la francezi, mi-a căzut faţa" Un conducător din Liga 1, la momentul adevărului

Se mai joacă fotbal în România? "După ce am văzut ce s-a întâmplat la francezi, mi-a căzut faţa" Un conducător din Liga 1, la momentul adevărului

Superliga

Comentarii

Ioan Mărginean, preşedintele celor de la Gaz Metan, a vorbit pentru Telekom Sport despre posibilitatea reluării campionatului intern

Liga Profesionistă de Fotbal din Franţa, LFP, a anunţat oficial, joi, închiderea sezonului 2019/2020 al campionatului, iar echipa PSG, lider în clasament la momentul întreruperii, a devenit campioană, cu zece etape nedisputate din acest sezon.

loan Mărginean a mărturisit că după decizia luată în Franţa, acolo unde campionatul s-a terminat prin decizie guvernamentală, nu mai ştie ce să creadă în privinţa reluării Ligii 1: "După ce am văzut ce s-a întâmplat la francezi, mi-a cam căzut faţa. Un campionat de nivelul Franţei, o ţară de nivelul Franţei, cu posibilităţile lor de carantinare şi de ocrotire a sănătăţii omului, mi se pare ciudat că au abdicat aşa, dintr-o dată. Noi acum trebuie să fim realişti. Noi vrem să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Am vrea, dar să vedem dacă se poate. Exact ce a spus preşedintele, să aşteptăm să vedem cum evoluaeză la noi pandemia şi, în funcţie de asta...Dar nici nu poţi să zici de azi pe mâine. Eu trebuie să mă pregătesc, în cazul în care ni se aprobă şi pornim... nu poţi să faci asta de azi pe mâine, dacă nu te pregăteşti" a mărturisit Mărginean, pentru Telekom Sport.

Pandemia de coronavirus îl sperie pe Mărginean: "E ceva ce nu doresc nici la duşmani. Această boală perfidă, pe care nu o vedem... numărul morţilor creşte, numărul de infectaţi... eu zic că e cea mai grea problemă cu care se confruntă omenirea în era modernă. Dar trebui să fim puternici, să credem. Ne place, nu ne place, tot timpul au existat oameni slabi, oameni mai puţini slabi, oameni puternici.... dacă faci o statistică câţi oameni mureau anual prin lume, am mai trecut prin pandemii, am mai trecut prin probleme, dar deja e un număr care depăşeşte orice limită. Mulţi oameni vor claca, pentru că această viaţă pe care o trăim noi, cu aceste restricţii, îţi îngrădeşte practic dreptul de a mai visa" a mai declarat Ioan Mărginean.

Afla mai multe despre: ioan mărginean 

viewscnt
Articole similare