Experiențe împreună.
You are here:

Seara în care Dennis Man, Florinel Coman şi Ianis Hagi pot da lovitura carierei! Cluburile uriaşe venite la Cluj să-i urmărească

Seara în care Dennis Man, Florinel Coman şi Ianis Hagi pot da lovitura carierei! Cluburile uriaşe venite la Cluj să-i urmărească

Veste uriaşă pentru tricolorii mici. Reprezentanţii mai multor cluburi importante din Europa au venit să-i urmărească la partida cu Ţara Galilor, din această seară, meci programat la Cluj-Napoca, în preliminariile Campionatului European de tineret din 2019.

Este vorba de reprezentanţii a zece echipe din campioantele Angliei, Spaniei, Italiei şi Belgiei, printre care se numără FC Sevilla, AS Roma, Tottenham Hotspur sau Standard Liege.

Rămâne de văzut pentru cine au fost trimişi toţi aceşti scouteri, însă este cert că această veste nu este una întâmplătoare. În vară, s-a vorbit intens despre faptul că AS Roma îl monitorizează pe atacantul echipei FCSB, Dennis Man. De asemenea, agentul de jucători Petro Chiodi a anunţat, în premieră la Telekom Sport, că Viitorul a refuzat o ofertă importantă din partea clubului FC Sevilla pentru Ianis Hagi.

La rândul lor, Tottenham şi Standard Liege au avut sau au de-a face cu fotbalişti români. În trecut, la Tottenham au jucat Gică Popescu, Ilie Dumitrescu şi Vlad Chiricheş, în timp ce la formaţia belgiană evoluează în prezent mijlocaşul Răzvan Marin, cu prestaţii remarcabile.

De altfel, Standard a avut mereu ochi pentru fotbaliştii români. De-a lungul timpului, Mircea Rednic, Bogdan Stelea, Tibor Selymes, Liviu Ciubotariu, Marius Niculae, Gicu Grozav, Adrian Cristea şi George Ţucudean au evoluat pentru belgieni.

Reprezentativa Under 21 a României întâlneşte astăzi, de la ora 19:00, selecţionata Ţării Galilor, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, într-o partidă decisivă pentru calificarea la Campionatul European de anul viitor. 

viewscnt
Articole similare

internet tv

5 euro/
luna

Vreau oferta