Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Şefii FCSB, convinşi că au o nouă PERLĂ în lot: "Se va vorbi foarte mult de el, veţi vedea! Nici de Man nu ştia nimeni nimic". Atacantul de 16 ani aflat în lotul lui Dică

Şefii FCSB, convinşi că au o nouă PERLĂ în lot: "Se va vorbi foarte mult de el, veţi vedea! Nici de Man nu ştia nimeni nimic". Atacantul de 16 ani aflat în lotul lui Dică

Superliga

Comentarii

Mihai Stoica a vorbit într-o conferinţă de presă despre noua strategie a FCSB, precizând că echipa sa încearcă să se axeze în sezoanele următoare pe promovarea jucătorilor de la academia clubului.

Managerul sportiv a adus în discuţie numele lui Cristian Dumitru, un atacant care nu a împlinit încă 17 ani şi de la care se aşteaptă să devină rapid o soluţie pentru prima echipă.

"Vi se pare că nu ne-am mişcat deloc? Au venit Moruţan, Qaka, Jakolis, Benzar. Urcă de la Academie jucători şi, de Ianis Stoica s-a vorbit, dar veţi vedea că în scurt timp se va vorbi foarte mult de de Cristian Dumitru, care face 17 ani în decembrie!

Veţi vedea! Exact cum am spus de Man, când nimeni nu ştia cine e Man. A ajuns deja la echipa naţională. Veţi vedea de Cristian Dumitru dacă ne înşelăm sau nu.

Veţi vedea din ce în ce mai puţine transferuri. Eu asta îmi doresc: inspiraţi de modele de succes, gen Barcelona, să reuşim să aducem jucători de la academie. Aţi văzut ce schimbări s-au produs la nivelul academiei. Înainte aveam juniori pentru că eram obligaţi, că altfel nu aveam drept de participare, iar acum se cam bat jucătorii de mare perspectivă să vină la FCSB.

Avem deja un titlu de campioni naţionali la generaţia 2003, e incredibil că într-un timp atât de scurt cei care se ocupă cu Academia au realizat aşa ceva.

Dacă Dumitru a rămas în lotul mare la 16 ani, dacă Toma a rămas, la fel, în lotul mare la 18 ani. Dacă portarul Ducan este al treilea fortar la FCSB, în condiţiile în care aveam Niga, cumpărat anul trecut, înseamnă că lucurile decurg aşa cum trebuie la academie
", a declarat Mihai Stoica.

Afla mai multe despre: dicacristian dumitrumihai stoicalot fcsb 

viewscnt
Articole similare