Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Şefii vor să scape de el, antrenorul îl cere la FC Barcelona! Quique Setien: "Îmi place, e un jucător grozav. Sper să fie aici sezonul viitor!"

Şefii vor să scape de el, antrenorul îl cere la FC Barcelona! Quique Setien: "Îmi place, e un jucător grozav. Sper să fie aici sezonul viitor!"

FC Barcelona

Comentarii

Într-un interviu acordat pentru RAC 1, Quique Setien (63 de ani), antrenorul Barcelonei, a spus că îl place pe Philippe Coutinho (27 de ani) şi că speră să-l aibă sub comandă în sezonul viitor. Asta deşi şefii de pe Camp Nou caută variante să-l vândă pe fotbalistul brazilian adus de la Liverpool la începutul lui 2018.

Coutinho n-a impresionat sezonul trecut la FC Barcelona, astfel că a fost împrumutat la începutul actualului sezon la Bayern Munchen. Nemţii nu vor să-i plătească clauza de cumpărare definitivă, astfel că, dacă nu vor exista alte mutări, brazilianul se va întoarce pe Camp Nou în vară. Quique Setien îl aşteaptă cu braţele deschise.

"Îmi place foarte mult. E jucătorul nostru. Cine îl vrea va trebui să plătească o sumă care să mulţumeacă clubul. Mă bazez pe faptul că ar putea (n.r. - la Barcelona) fi aici la începutul noului sezon. Nu ştiu ce vrea el să facă, poate că trebuie să vorbesc cu el, să îl întreb. E un jucător grozav fără îndoială!", a declarat Quique Setien pentru RAC 1.

Chelsea îl vrea pe Coutinho

Cum şefii Barcelonei caută variante să-l vândă pe Coutinho, a apărut deja şi prima variantă, după ce Bayern a refuzat să achite clauza de cumpărare definitivă. Chelsea îl vrea pe fotbalistul brazilian, iar Barcelona ar putea propune un schimb Kante - Coutinho. Antrenorul lui Chelsea, Frank Lampard, vrea să scape de campionul mondial francez.

Afla mai multe despre: quique setiencoutinhofc barcelona 

viewscnt
Articole similare