Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Selecţionerul Columbiei, impresionat de România după amical: „Echipă bună!”

Selecţionerul Columbiei, impresionat de România după amical: „Echipă bună!”

Echipa națională

Comentarii

Columbia a câştigat duelul cu România, scor 3-2, într-un amical desfăşurat la Madrid.

Selecţionerul Columbiei a avut cuvinte de laudă pentru România

Nestor Lorenzo, selecţionerul sud-americanilor, a lăudat România după meci, scoţând în evidenţă rezultatele bune ale naţionalei noastre din campania de calificare pentru EURO 2024.

„80 de minute am avut un ritm bun, rezultat bun, ultimele zece minute am primit două goluri din erorile noastre. Romania e o echipă bună, care nu mai pierduse de mult.

România e o echipă care trecuse de echipe bune, ca Elveţia si Israel, avea multe meciuri fără infrangere. E o echipă cu care istoric am avut probleme, dar am făcut un meci bun”, a declarat la final selecţionerul Columbiei.

Columbia a dominat meciul şi a deschis scorul încă din minutul 5, prin Jhon Cordoba, care a înscris cu o lovitură de cap. În minutul 36 Stanciu şi Marius Marin s-au încurcat şi după o pasă cu călcâiul, Jhon Arias a marcat pentru 2-0.

Horaţiu Moldovan a intervenit excelent în minutele 52 şi 66, dar portarul tricolorilor nu a mai avut ce face la şutul lui Yaser Asprilla, din minutul 80.

Pe final, românii au făcut pressing în preajma careului advers, iar Ianis Hagi a recuperat balonul şi a înscris primul gol pentru elevii lui Edi Iordănescu. Tricolorii au mai înscris odată, în minutul 90+4, când Man a pasat şi Florin Tănase a redus din diferenţă, dar s-a încheiat 3-2 pentru sud-americani, după o partidă în care România a fost periculoasă doar în ultimele cincisprezecee minute.

Horaţiu Moldovan, mesaj special pentru Diego Simeone după meciul cu Columbia: „Am nevoie!”

Imediat după meci, goalkeeper-ul echipei naţionale a avut un mesaj pentru Diego Simeone, celebrul antrenor al lui Atletico Madrid. Românul speră să prindă minute şi în poarta echipei din Spania, mai ales că turneul final din Germania se apropie, iar selecţionerul Edi Iordănescu are nevoie de cei mai în formă jucători.

„M-am simţit bine, ştim cu toţii, e un stadion extraordinar. Sper să urmeze şi primul meci la echipa de club, am nevoie de minute. Merg şi muncesc cât de mult pot şi să-mi aştept şansa.

(n.r. simţi presiune din partea selecţionerului că nu joci la Atletico?) Normal că simt o presiune, e normal să ne ceară să jucăm la echipele de club, pentru că asta e cel mai important. Eu, după cum ştiţi, am un portar foarte bun, poate cel mai bun din lume, în faţa mea. Sper să-mi vină şansa şi să profit de ea”, a spus Moldovan, potrivit as.ro.

  • 2,5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Horaţiu Moldovan, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com

 

Afla mai multe despre: echipa nationalaromaniacolumbiaamical 

viewscnt
Articole similare