Experiențe împreună.
You are here:

VIDEO | Sepsi OSK - Astra Giurgiu 0-1. Oaspeţii au dat lovitura pe finalul meciului

VIDEO | Sepsi OSK - Astra Giurgiu 0-1. Oaspeţii au dat lovitura pe finalul meciului

Fotbal

Sepsi OSK a fost învinsă pe teren propriu de Astra Giurgiu, scor 0-1. Singurul gol al meciului a fost marcat de Mike Cestor în minutul 88.

Formaţia Astra Giurgiu a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în ultimul meci al etapei a V-a a play-off-ului Ligii I. 

Unicul gol al meciului a fost marcat de Mike Cestor, în minutul 88. Meciul a fost arbitrat de George Rădulescu, ajutat de asistenţii Alexandru Vod şi Ionel Valentin Dumitru.

Pentru Astra a fost prima victorie din playoff, după patru înfrângeri consecutive. Sepsi rămâne fără succes în playoff-ul ligii 1 şi are 20 de puncte. Astra are patru puncte mai multe în clasament.

În runda următoare, astralii primesc vizita celor de la U Craiova, o partidă în care Corneliu Papură va debutat pe banca tehnică a ”oltenilor”.

Sepsi joacă pe teren propriu împotriva formaţiei CFR Cluj, liderul din playoff.

Au evoluat:

  • Sepsi: Niczuly - G. Moura, Viera, Jovanovic, Khamis - Velev, Karnitskiy - Mensah, Nouvier, Fl. Ştefan - Tandia
  • Rezerve: Fejer, I. Fulop, Rudol, Hamed, Flores, Vaşvari, Sîntean
  • Astra: Lazar - Butean, Cestor, Bejan, Dima - Moise, Mrzljak - Balaure, N. Roşu, Biceanu - Zoua
  • Rezerve: Miguel Santos, Erico, Raunovic, V. Gheorghe, Begue, Llullaku, Hambo

Final: oaspeţii câştigă cu scorul de 1-0!

Min 88. Gooool Astra! Mike Cestor dă lovitura pentru formaţia oaspete!!

Min 87. Bară Astra!!! Llukaku are ghinion!

Min 82. Din nou şansă de gol pentru Sepsi. De această dată ratează Florin Ştefan!!

Min 81. Ocazie pentru gazde! Fulop este aproape de deschiderea scorului

Min 79. Tandia şutează pentru gazde, dar execuţia sa este defectuoasă

Min 54. Mrzljak de la Astra încasează cartonaşul galben

Min 49. Astra putea marca prin Rosu. Scorul rămâne însă egal la Sf Gheorghe

Min. 44+1: Pauză.

Min. 45: Un minut suplimentar.

Min. 39 Şut senzaţional al lui Karnitskiy, de la 30 de metri însă Lazar scoate de sub bară. Mijlocaşul gazdelor reuşise o folha seca, din demi-voleu, dar Lazar a fost atent şi şi-a salvat echipa.

Min. 33 Ce ratare pentru Astra! Şutul lui Romario Moise e scos de Jovanovic din apropierea liniei porţii. Mijlocaşul Astrei profitase de o ieşire greşită a lui Niczuly şi a ridicat mingea peste portar, dar Jovanovic a intervenit salvator. Imediat, Mrzljak are şansa golului, dar şutul său e blocat de Niczuly

Min. 25 După un start bun, meciul s-a liniştit, iar lupta se dă mai mult la centrul terenului.

Min. 12 Replica Astrei vine imediat! Mrzljak ratează din situaţie de 1 la 1 cu Niczuly, mingea e respinsă în faţă, de unde Butean ia şi el la ţintă portarul advers!

Min. 11 Ocazie mare Sepsi! Nouvier îl găseşte excelent pe Tandia cu o pasă pe culoar, iar atacantul gazdelor scapă singur cu Lazar, dar trage pe lângă poartă, din poziţie foarte bună.

Min. 8 Incursiune frumoasă a lui Florin Ştefan în flancul stâng urmată de o centrare în faţa porţii, respinsă însă de Cestor în corner.

Min. 3 Lovitură liberă pentru Sepsi, de la 25 de metri, în banda dreapta. Centrarea e însă respinsă uşor de defensiva Astrei.

Min. 1 A început partida


Deşi impresionat după ce a reuşit să ajungă în play-off, Sepsi OSK le-a oferit o deceăţie la fel de mare iubitorilor fotbalului din România nereuşind să obţină vreo victorie după aceea.

”Ok, am ajuns în playoff, am făcut lucruri extraordinare, suntem o echipă mică, cu atât mai mult merită felicitaţi aceşti băieţi, dar mi-aş dori mult mai mult de la ei, pentru că am demonstrat în aceste etape că suntem o echipă care putem să punem probleme oricărui adversar”, spunea Neagoe la finalul înfrângerii suferite pe terenul celor de la FCSB etapa precedentă, scor 0-2.

Nici Astra Giurgiu nu trece printr-o perioadă mai fastă. După umilinţa cu Viitorul (scor 1-4), patronul giurgiuvenilor a ameninţat că nu le va mai plăti salariile fotbaliştilor pregătiţi de Costel Enache.

"Intru şi eu în grevă. Nu mai vin. Îi las să facă ce cred ei de cuviinţă, pentru că în afară de a cere mai trebuie să şi dea. Dar asta nu înseamnă că îi punem la zid”, spunea Ioan Niculae.

viewscnt
Articole similare

internet tv

5 euro/
luna

Vreau oferta