Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Simona Halep a revenit în România după eliminarea de la Roland Garros: "Supărarea nu trece uşor". Ce condiţii pune pentru a merge la Australian Open

Simona Halep a revenit în România după eliminarea de la Roland Garros: "Supărarea nu trece uşor". Ce condiţii pune pentru a merge la Australian Open

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep a oferit primele declaraţii, după ce a sosit în România, în urma eliminării de la Roland Garros. Printre altele, fostul lider mondial a anunţat că va participa la Australian Open, doar dacă se va simţi în siguranţă.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a fost învinsă, duminică, scor 6-1, 6-2, de poloneza Iga Swiatek, locul 54 WTA, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros.

"Supărarea nu trece chiar aşa uşor, dar, cum am mai spus, nu o să fac o dramă. A fost un an extraordinar din toate punctele de vedere, ţinând cont de greutăţile pe care le-am avut cu toţii. Dar nu pot să spun că sunt dezamăgită de ceva anume. Sunt bine şi chiar a fost o perioadă bună.

(n.r. - Ce urmează pentru tine?) Nimic, pauză. Cred că o să stau acasă. Cum nu am plecat nici în pandemie şi nici după pandemie, nu cred că o să plec nici acum. Au fost atâţia ani în care am trecut prin astfel de momente, chiar mai grele, am învăţat să gestionez mai bine şi nu las ca un meci de acest gen să mă consume mai mult decât trebuie. A fost mult mai bine cu mai mulţi oameni în tribune. Eu sper să se revină la normal cât se poate de repede.

O să fac ceva plimbări în perioada asta, în aer liber, pentru că am simţit perioada asta cam apăsătoare din punct de vedere mental. Nu m-am uitat la filme, dar am citit.

Nu pot să zic că e o anume greutate, dar nu este nici uşor să stai închis în hotel zile întregi. Ce a fost greu? Nu pot să zic că a fost greu... A fost totuşi o perioadă bună. Ţinând cont de tot ce s-a întâmplat, faptul că s-au ţinut aceste turnee şi ne-am simţit în siguranţă a contat cel mai mult", a declarat Simona Halep.  

Simona Halep a anunţat şi în ce condiţii va merge la Australian Open, în contextul pandemiei de COVID-19: "Mă gândesc. În condiţii normale, în care mă simt comod şi bine, mă duc cu siguranţă", a mai spus fostul lider mondial. 

Afla mai multe despre: simona halepsimona halep roland garrossimona halep australian open. 

viewscnt
Articole similare