Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Simona Halep, dezvăluiri de senzaţie: "M-am simţit prost şi atunci am căutat pe Google când m-am întors la hotel"

Simona Halep, dezvăluiri de senzaţie: "M-am simţit prost şi atunci am căutat pe Google când m-am întors la hotel"

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep, locul 3 WTA, cap de serie numărul 3 şi deţinătoarea trofeului Roland Garros, a declarat după tragerea la sorţi a tabloului feminin de simplu că speră să câştige câteva meciuri la ediţia din acest an a competiţiei. Halep va evolua cu australianca Ajla Tomljanovici, locul 47 WTA, în turul I al French Open.

"Am jucat trei finale aici şi cea din 2017 a fost dureros să o pierd, dar anul trecut am avut cea mai frumoasă amintire de pe teren, ridicând acest frumos trofeu. În sfârşit, am putut să-l ating şi a fost un moment şi amintiri extraordinare pentru mine. Am văzut noua arenă centrală, m-am antrenat pe ea, arată foarte bine, felicitări pentru ceea ce aţi făcut! Simt emoţii pentru că am câştigat trofeul şi la juniori, şi anul trecut, sunt foarte fericită să revin, să fiu bine din punct de vedere fizic şi sper să câştig câteva meciuri", a declarat Halep, la ceremonia tragerii la sorţi.
 
 
Într-un interviu pentru Fanatik, Simona a fost întrebată dacă ştie de unde vine numele turneului. "Un pionier al aviaţiei. Am făcut cercetări după prima finală pierdută, în 2014. Oamenii mi-au mai adresat această întrebare şi nu ştiam să răspund. M-am simţit prost şi atunci am căutat pe Google când m-am întors la hotel. Dar acum, da, am ştiut! Mi-am făcut temele", a spus Halep.
 
 
"Am descoperit turneul în 2007, fără nicio imagine în minte. Ştiam că este un turneu de Grand Slam, pe zgură la Paris şi cam atât. Nu ştiam nimic altceva. Aveam informaţiile esenţiale. Trebuie spus, când eram mai tânără, nu am urmărit deloc tenisul: nu ştiam niciun rezultat, niciun meci. N-am avut idoli, n-am avut postere cu jucători celebri în camera mea. Îmi plăcea Justin Henin, dar nu pot să spun că eram un fan. Cred că este o atitudine, mai degrabă rară, în circuit. Când mă uit la jucătorii de azi, cu reţelele sociale, ei nu ratează un meci. Am impresia că se uită tot timpul la tenis. Mie nu prea îmi pasă aşa mult, dar m-a ajutat cred: mă concentrez asupra mea. Vreau să progresez, fără să copiez pe altcineva. Trebuie să fie atenţi: când îşi doresc să semene cu idolii lor, pot să îşi piardă stilul propriu", a mai spus Simona pentru sursa citată.

Afla mai multe despre: simona halep 

viewscnt
Articole similare