Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Simona Halep, după ce a învins-o clar pe Gabriela Ruse: “Chiar dacă a ajuns în top 100 mai este de muncit“

Simona Halep, după ce a învins-o clar pe Gabriela Ruse: “Chiar dacă a ajuns în top 100 mai este de muncit“

Tenis

Comentarii

Simona Halep, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat în optimile de finală ale Transylvania Open, după ce a învins-o, miercuri, în prima manşă, cu 6-1, 6-2, pe Elena-Gabriela Ruse, locul 85 WTA.

Simona Halep a vorbit despre partida de azi disputată la Cluj-Napoca.

“A fost unul dintre cele mai bune meciuri de când am revenit, astăzi am servit cel mai bine de când am revenit, poate şi înainte, n-am servit atât de bine înainte, returul a fost foarte bun, poate aş fi putut să joc un pic mai lung, forehand-ul n-a fost aşa cum mi-am dorit, dar cu siguranţă a fost unul dintre cele mai bune meciuri de după revenire.

Am scăpat de frică. La început când am revenit mi-era frică să alerg, mi-era frică să fac opririle de care am nevoie atunci când joci pe hard. Dar acum nu mă mai gândesc, mă duc fără niciun gând negativ spre minge, alerg la toate mingile, chiar parcă n-ar fi existat această accidentare şi nu mă mai reţine absolut nimic să pot alerga la mingi.

Mă simt bine, sunt bucuroasă să fiu din nou pe teren şi faptul că pot să fac tot ce îmi doresc pe teren îmi dă o linişte foarte mare”, a spus Halep.

Ea a menţionat că mereu se simte bine la Cluj. “Organizarea este excepţională, am consiţii foarte bune şi mă simt ca acasă. Mă simt bine, joc bine, mă antrenez din greu. Este un turneu plăcut şi mă bucur tare mult că am putut să-l joc. E visul meu să câştig şi acest turneu, dar e puţin mai complicat.

Când am jucat la Bucureşti eram în vârf, în plină formă. Acum este altă poveste, alte condiţii personale, şi cu accidentările pe care le-am avut. Dar este frumos să visezi, aşa că o să mă gândesc cu drag la acest lucru. Mâine este important să pot să trec. Simt că progresez de la zi la zi, am şi muncit, m-am şi antrenat din greu.

Nu am niciun obiectiv ca rezultat. Obiectivul meu este să progresez cât mai mult şi să pot să fiu sută la sută las începutul anului viitor. Tot ce joc acum este bonus”, a declarat sportiva.

Halep are şi un sfat pentru Gabriela Ruse: “Gabi să muncească în continuare, să nu lase mai moale munca, pentru că chiar dacă a ajuns în top 100 mai este de muncit. Singurul sfat al meu este muncă multă. Ăsta este principiul meu din viaţă pentru sport”.

Simona Halep, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat în optimile de finală ale Transylvania Open, după ce a învins-o, miercuri, în prima manşă, cu 6-1, 6-2, pe Elena-Gabriela Ruse, locul 85 WTA. În turul următor, învingătoarea va evolua cu rusoaica Varvara Graceva, locul 81 WTA.

Afla mai multe despre: simona halepgabriela ruse 

viewscnt
Articole similare