Experiențe împreună.
You are here:

Simona Halep - Elena Rybakina 3-6, 6-3, 7-6(5). Simo, campioană la Dubai, la capătul unui meci extrem de disputat

Simona Halep - Elena Rybakina 3-6, 6-3, 7-6(5). Simo, campioană la Dubai, la capătul unui meci extrem de disputat

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep, locul 2 şi favorită numărul 1, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Dubai pentru a doua oară în carieră, reuşind să obţină al 20-lea titlu în circuitul WTA. Ea s-a impus în faţa sportivei Elena Ribakina din Kazahstan, locul 19 WTA, scor 3-6, 6-3, 7-6 (7/5).

Simona Halep a pierdut primul set, scor 3-6, după 37 de minute de joc, dar a reuşit să se impună în al doilea, scor 6-,3 după 44 de minute.

În setul decisiv, Halep a fost condusă cu 3-1, însă a egalat la 3, iar apoi s-a impus în tie-break, scor 7-6, după un meci care a durat în total două ore şi 27 de minute.

Calificarea în finală este recompensată la Dubai cu un premiu de 372.200 de dolari şi cu 305 puncte WTA. Învingătoarea va primi 696.860 de dolari şi 470 de puncte WTA.

Acesta este al doilea titlu pentru Simona Halep la Dubai, după cel din 2015 şi al 20-lea al carierei.

Titluri WTA de simplu pentru Halep: 20 - Dubai - 2020, Wimbledon (Grand Slam) - 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 17 - Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) - 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) - în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) - în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) - toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011.

LIVE TEXT | Simona Halep - Elena Rybakina 3-6, 6-3, 7-6(5)

7-6: GAME, SET, MECI şi TITLU pentru Simona! Halep se impune în tiebreak cu 7-5 şi a câştigat tilul la Dubai, după o finală de două ore şi 29 de minute cu Elena Rybakina.


6-6: REBREAK Rybakina! Jucătoarea kazahă îşi ia serviciul înapoi, după ce a dominat schimburile cu Simona, care revenise excelent de la 0-30. Setul decisiv intră în tiebreak.


6-5: BREAK Simona! Halep urmează să servească pentru meci şi tilula Dubai, după ce Rybakina şi-a cedat uşor serviciul.


5-5: Simona egalează din nou. Setul decisiv se îndreaptă spre tiebreak.


4-5: Presiunea îşi spune cuvântul! Fără greşeală la serviciu pentru niciuna dintre jucătoare. Din game-ul cinci, de când Rybakina şi-a pierdut serviciul, nu a mai fost niciun break.


4-4: Egalitate din nou, după ce Simona Halep a servit excelent.


3-4: După două breakuri, se merge din nou cap la cap cu serviciul. Rybakina serveşte bine şi trece din nou în avantaj pe tabelă.


3-3: Simona egalează! Halep îşi face serviciul fără mari emoţii şi e din nou egalitate.


2-3: REBREAK Halep! Simona reintră repede în set şi câştigă pe serviciul adversarei.


1-3: BREAK Rybakina! Simona pierde din nou pe serviciul şi adversara din Kazahstan se distanţează în setul decisiv.


1-2: Rybakina câştigă un game disputat şi trece din nou în avantaj.


1-1: Simona Halep începe şi ea tare setul trei şi câştigă fără emoţii pe serviciul său.


0-1: Rybakina câştigă primul game al setului decisiv.

SETUL 3:

6-3: SET Simona! Halep câştigă şi ultimul game din actul secund şi-şi trece în cont setul doi! Urmează decisivul.


5-4: REBREAK Halep! Game extrem de disputat, la capătul căruia Simona iese câştigătoare. După trei mingi de break ratate, Halep o câştigă pe a patra şi îşi ia înapoi serviciul pierdut în game-ul precent. Disputa din acest game a durat nu mai puţin de 10 minute. Simo serveşte pentru set.


4-3: BREAK Rybakina! Halep pierde fără drept de apel un game pe propriul serviciu, deşi până acum a servit foarte bine.


4-2: Simona ratează două mingi de break, iar Rybakina îşi face în cele din urmă, deşi Halep putea avea 5-1.


4-1: Simona îşi consolidează break-ul din game-ul precedent cu un serviciu foarte bun şi se distanţează mai mult!


3-1: BREAK Halep! Simona reuşeşte să câştige pe serviciul Elenei Rybakina şi pune distanţă pe tabelă. E prima dată când Halep reuşeşte să câştige contra serviciului.


2-1: Simona trece din nou în avantaj. Serviciul Simonei e solid, iar game-ul se termină rapid.


1-1: Rybakina egalează, din nou fără mari emoţii pe propriul serviciu!


1-0: Simona începe setul doi la serviciu şi trece în avantaj de la start! Rybakina a ratat o şansă de break.

SETUL 2:

3-6: SET RYBAKINA! Mare luptă în ultimul game din primul set. Simona a salvat două mingi de set, a avut apoi două mingi de break, dar Rybakina a reuşit, totuşi, să-şi treacă în cont primul set.


3-5: Startul revirimentului? Game-blitz pentru Simona la serviciu, care se apropie de Rybakina. Jucătoarea kazahă mai are doar două game-ui avantaj.


2-5: Distanţa se măreşte! Elena Rybakina îşi consolidează break-ul cu un game excelent la serviciu. Trei game-uri avantaj pentru jucătoarea din Kazahstan!


2-4: BREAK Rybakina. Echilibrul s-a rupt, dar nu în favoarea Simonei. Elena Rybakina reuşeşte să câştige pe serviciul Simonei Halep şi s-a distanţat pe tabelă.


2-3: Rybakina trece din nou în avantaj, îşi face serviciul cu uşurinţă. Simona nu reuşeşte să rupă echilibrul devreme aşa cum a reuşit în semifinala cu Brady.


2-2: Se merge cap la cap cu serviciul. Simona Halep îşi face şi ea serviciul şi este din nou egalitate.


1-2: Rybakina continuă să fie constantă la serviciu. Momentan, nicio şansă de break pentru Simona Halep.


1-1: Halep are emoţii pe propriul serviciu, dar în cele din urmă îşi trece în cont primul game al său din meci. Rybakina a ratat o minge de break.


0-1: Rybakina începe la serviciu şi trece în avantaj încă din startul partidei. N-a avut nicio emoţie să-şi facă serviciul.


Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a acces în finala turneului de categorie Premier de la Dubai, după ce a învins-o, vineri, cu scorul de 6-2, 6-0, pe americanca Jennifer Brady, locul 52 WTA, venită din calificări.

Pentru Simona Halep aceasta este finala cu numărul 37 din carieră, a doua la Dubai. Calificarea în finală este recompensată la Dubai cu un premiu de 372.200 de dolari şi cu 305 puncte WTA. Învingătoarea va primi 696.860 de dolari şi 470 de puncte WTA.

Cine este Elena Rybakina, viitoarea adversară a Simonei Halep

Elena Rybakina are doar 20 de ani, iar primul său titlu în circuitul WTA l-a câştigat anul trecut, în iulie, chiar la Bucureşti. Jucătoare de mâna dreaptă, Rybakina se antrenează din 2019 cu Stefano Vukov, după ce vreme de doi ani s-a pregătit alături de Andrei Chesnokov.

Rybakina s-a născut la Moscova, iar la vârsta de 5 ani, tatăl său a dus-o le tenis. Din 2013 până în 2018, Rybakina a reprezentat Rusia , dar ulterior şi-a schimbat naţionalitatea şi a ales să reprezinte Kazakhstan.

Fost număr 3 la juniori, Elena a bifat semifinale la turneele de Grand Slam de la Australian Open şi Roland Garros rezervate junioarelor. Cea mai bună performanţă la senioare într-un turneu de mare şlem a bifat-o anul acesta la Australian Open, când a ajuns în runda a treia. În prezent, Rybakina ocupă locul 19 în circuitul WTA, cea mai bună clasare din cariera sa. 

Elena Rybakina, 20 de ani, a învins-o, vineri, în semifinale, cu scorul de 7-6 (5), 7-6 (2), pe croata Petra Martici, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 8, calificându-se în a patra finală din 2020.

În acest an, Ribakina are un titlu, la Hobart, şi încă două finale jucate, la Sankt Petersburg şi Shenzhen. Cu excepţia Australian Open, la care a fost eliminată în turul al treilea, ea a ajuns în finală la toate turneele la care a participat, acumulând 19 victorii şi pierzând de trei ori.

Finala turneului de categorie Premier de la Dubai, între Simona Halep, locul 2 WTA, şi Elena Ribakina din Kazahstan, locul 19 WTA, va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00.

viewscnt
Articole similare
Ești client de servicii mobile sau fixe la Telekom? Activează factura electronică pentru a o primi prin email. Astfel te protejezi pe tine, pe cei dragi și pe cei care-ți aduc factura! Află mai multe