Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Simona Halep, un nou record în carieră: „Este o veşte uriaşă. Mentalitatea m-a adus aici”

Simona Halep, un nou record în carieră: „Este o veşte uriaşă. Mentalitatea m-a adus aici”

Tenis

Comentarii

Simona Halep (29 de ani) a ajuns în această săptămână la şapte ani de când se află neîntrerupt în Top 10 WTA.

Doar Martina Navratilova (1.000), Chris Evert (746), Stefanie Graf (625), Gabriela Sabatini (508), Pam Shriver (458), Arantxa Sanchez-Vicario (429) şi Hana Mandlikova (421) au mai multe săptămâni la rând în Top 10 WTA. Niciuna dintre ele nu se mai află în activitate.


Această veste este uriaşă, este o onoare. Asta mă va face să zâmbesc toată ziua, astăzi, poate toată săptămâna.Mentalitatea mea de jucătoare a fost tot timpul că trebuie să fiu permanent suficient de bună pentru a obţine rezultate. Nu m-am concentrat pe turnee sau grand slam-uri. M-am concentrat în fiecare săptămână pe muncă, în fiecare an, pentru a mă dedica acestui sport. Tot ce am făcut de când aveam 14 ani a fost pentru tenis, iar accentul meu a fost să văd cât de bună pot fi. Caut perfecţiunea, asta e sigur. Dar, în acelaşi timp, ştiu că perfecţiunea nu există. Aşadar, am putut să-mi accept imperfecţiunea de multe ori şi am încercat să o apropii de perfecţiune. Poate faptul că am tins tot timpul spre perfecţiune m-a făcut să-mi împing limitele mai sus”, a declarat Halep, într-un interviu acordat WTA Insider.


Simona, care tocmai a bifat un nou record în carieră, a mai povestit şi despre obiectivele din acest sezon: „Ambiţia, pot spune, este pentru fiecare turneu pe care îl joc. Întotdeauna am spus că fiecare turneu este important pentru mine şi că nu consider că unele turnee sunt mai importante decât celelalte. Deci, când merg la un turneu, vreau să dau sută la sută. Dar acum nu ştii ce se va întâmpla săptămâna viitoare, aşa că trebuie să fii concentrat suta la sută pentru ceea ce ai în acea săptămână. Am învăţat de anul trecut că trebuie să trăieşti în fiecare zi. Obiectivul principal este o medalie la Jocurile Olimpice, să merg acolo şi să pot concura la cel mai înalt nivel, dar fiecare turneu este un obiectiv pentru mine anul acesta”.


Simona Halep, locul 2 WTA, va disputa primul ei meci din 2021 împotriva liderului WTA, australianca Ashleigh Barty. Partida va avea loc, vineri, în cadrul turneului demonstrativ de la Adelaide. După acest turneu, jucătorii şi jucătoarele vor pleca la Melbourne, unde vor participa la turneele dinaintea Australian Open.

Afla mai multe despre: simona halep 

viewscnt
Articole similare