Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Sinişa Mihailovici, mesaj emoţionant din partea unui superstar care a învins leucemia: "Fii puternic, coach!"

Sinişa Mihailovici, mesaj emoţionant din partea unui superstar care a învins leucemia: "Fii puternic, coach!"galerie foto

Serie A

Comentarii

Wrestlerul şi actorul Roman Reigns(n.r. Joe Anoaʻi) a şocat întreaga planetă în luna octombrie a anului trecut, atunci când, la un episod WWE Raw, a anunţat că are leucemie şi că trebuie să se retragă. Poreclit "The Big Dog", americanul cu origini samoane a reuşit să învingă teribila maladie şi să revină în ring după doar patru luni de luptă cu boala.

Odată cu revenirea sa emoţionantă, Roman a creat o platformă prin care a devenit o adevărată sursă de inspiraţie pentru bolnavii de leucemie, iar acest lucru i-a adus şi primul premiu din istorie "Best WWE Moment", acordat de ESPY.

Weekendul trecut, antrenorul celor de la Bologna, Sinişa Mihajlovici, care face chimioterapie pentru vindecarea leucemiei, a părăsit patul de spital pentru a sta pe banca echipei sale la meciul cu Verona, din Serie A.

Această poveste incredibilă şi perseverenţa tehnicianului sârb au făcut înconjurul lumii, captându-i astfel atenţia şi superstarului WWE, care s-a oferit imediat să îl încurajeze.

"Omul acesta nu poate fi ţinut la pământ! Povestea antrenorului de la Bologna, Sinişa Mihajlovici, în lupta cu leucemia este incredibilă. Fii puternic, coach & #Forza! #BelieveInTheFight", acestea au fost cuvintele postate de Roman Reigns pe contul său oficial de Twitter.

 

Roman Reigns este una dintre cele mai populare personalităţi din lumea wrestlingului. Are în palmares patru titluri mondiale, plus multe alte performanţe. Recent, americanul în vârstă de 34 de ani a început o carieră la Hollywood.

Anul acesta a apărut în producţia "Fast and Furious: Hobbs and Shaw", acolo unde interpretează un rol alături de vărul său prin alianţă, celebrul Dwayne "The Rock" Johnson.

Pe Roman Reigns îl puteţi umări în fiecare săptămână în programele WWE de la Telekom Sport (Raw şi SmackDown).

 

 

 

Afla mai multe despre: wweroman reignssinisa mihajlovicbolognaserie a 

viewscnt
Articole similare