Experiențe împreună.
You are here:

ŞOC total în fotbalul european. De la FCSB, direct în grupele Ligii Campionilor. Transferul uriaş plănuit de Becali şi bifat de altă echipă

ŞOC total în fotbalul european. De la FCSB, direct în grupele Ligii Campionilor. Transferul uriaş plănuit de Becali şi bifat de altă echipăgalerie foto

FCSB

Comentarii

FCSB a ratat din nou calificarea în grupele cupelor europene şi în acest sezon, însă un jucător care s-a înţeles, iniţial, cu Gigi Becali va juca acum în Liga Campionilor.

Rezultatele dezamăgitoare continuă pentru FCSB. Dacă ultimul titlu a fost cucerit în 2015, când antrenorul echipei era Constantin Gâlcă, în grupele cupelor europene, roş-albaştrii n-au mai evoluat din 2017, totul spre dezamăgirea lui Gigi Becali. Rând pe rând, Rapid Viena, Vitoria Guimaraes, iar acum Slovan Liberec au fost echipele care au oprit-o pe FCSB din drumul către grupele Europa League.

În actualul sezon, deşi la tragerea la sorţi totul a mers cum trebuia, roş-albaştrii au avut ghinion şi au fost loviţi de pandemia de coronavirus. Cu o echipă improvizată şi plină de tineri din propria academie, FCSB n-a ţinut pasul cu Slovan Liberec, iar cehii s-au calificat în play-off, unde vor da peste APOEL.

De la FCSB, direct în grupele Ligii Campionilor. Transferul regretat de Becali

Din cele patru echipe care au început sezonul în cupele europene, CFR Cluj a rămas singura din Liga I care încă se luptă pentru un loc în grupele Europa League. Dacă fotbalul românesc a rămas cu o singură reprezentantă, maghiarii se pot lăuda cu o echipă care va evolua chiar în grupele Ligii Campionilor. Ferencvaros a produs surpriză după surpriză în preliminarii, iar după ce a trecut de Djurgarden, Celtic şi Dinamo Zagreb, în play-off, a eliminat-o pe Molde, în dublă manşă, şi s-a calificat în grupele celei mai tari competiţii intercluburi.

Transferat luna trecută de la FC Voluntari, Aissa Laidouni s-a impus rapid şi a devenit om de bază la Ferencvaros. Ilfovenii s-au ales cu suma de 600 de mii de euro de pe urma transferului, însă, chiar în iarna acestui an, Gigi Becali ar fi putut beneficia de serviciile mijlocaşului francez care acum joacă în grupele Ligii Campionilor.

"L-am luat!" , s-a lăudat Gigi Becali în presa din România, însă, până la urmă, Laidouni n-a mai ajuns la FCSB, deşi îşi dăduse acordul să meargă la gruparea roş-albastră. Transferul a picat după ce impresarul jucătorului i-a cerut comision patronului de la FCSB.

"Nu-l mai luăm. I-am spus să-i dublăm salariul, i-am trimis contractul, iar impresarul a zis că trebuie luat în calcul comisionul pentru impresar. Şi eu am zis <<Asta e culmea>>. Eu, FCSB, să dau comision. Vrei comision? Ia comision de la cine îl aduci" , a spus atunci Becali.

Astfel, Laidouni a ajuns în Ungaria, la Ferencvaros, alături de care va evolua în Liga Campionilor. Tragerea la sorţi a grupelor va fi joi, în direct la Telekom Sport, de la ora 19:00.

viewscnt
Articole similare
Cauzele mortii lui Maradona. Ce au descoperit doctorii la autopsie