Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

ŞOC! Un fost jucător din prima ligă din România dezvăluie că e gay: ”Am început să mă întreb ce caut lângă logodnica mea"

ŞOC! Un fost jucător din prima ligă din România dezvăluie că e gay: ”Am început să mă întreb ce caut lângă logodnica mea"galerie foto

Sporturi

Comentarii

Facundo Imhoff este un cunoscut voleibalist argentinian, care o vreme a evoluat şi în prima ligă de volei din România. El şi-a recunoscut recent orientarea sexuală.

La trei kilometri de Bolivar, Facundo Imhoff, voleibalistul argentinian care s-a declarat homesexual, îşi petrece liniştit, ultimele zile de carantină, provocată de pandemia de coronavirus.

Povestea incredibilă de viaţă a voleibalistului Facundo Imhoff, fost jucător în Liga 1 la Craiova

Facundo a devenit cunoscut peste noapte, după ce a devenit primul sportiv argentinia care recunoaşte că are o altă orientare sexuală. A trezit multă admiraţie în jurul său, dar şi un val de antipatie, exprimată în special pe reţelele de socializare.

”Am rămas aici întâmplător, pentru că respect carantina. Eu evoluez pentru echipa locală de volei a oraşului, iar pandemia m-a împiedicat să mă întorc în Santa Fe.”

Pentru prima dată în istoria ligii din Argentina, campionatul de volei nu va da în acest an o campioană. Sezonul a fost îngheţat, iar Bolivar, multipla campioană a ţării, rămâne fără trofeu în acest sezon.

Facundo are o rutină zilnică. Dimineaţa serveşte micul dejun, apoi trece direct la antrenament. Nu pierde timpul, chiar dacă sportul în Argentina a fost pus pe ”hold”. Pandemia de COVID-19 a afectat ţara, oamenii simpli şi cei cunoscuţi sau bogaţi, deopotrivă. ”Nu mă afectează carantina. Înainte să vin la Bolivar am jucat în România, unde am stat 9 luni. Afară erau minus 16 grade şi aşa că nu ieşeam din casă. Doar la antrenament şi acasă. Aşa m-am obişnuit. În plus, românii, prin felul lor de a fi, nu sunt prea sociabili” susţine Facundo Imhoff.

Voleibalistul de 2.02 metri n-are cum să treacă neobservat. Acum, după ce şi-a recunoscut public orientarea sexuală, cu atât mai puţin. Mărturiseşte că lucrurile nu au stat mereu aşa, dar l-au determinat să-şi pună multe întrebări: ”Eram logodit cu o femeie foarte frumoasă, dar dimineaţa mă întrebam ce caut lângă ea. Dacă îmi place sau nu. Randamentul meu sportiv era din ce în ce mai slab din cauza accidentărilor, dar şi a stresului. Mă simţeam confuz, într-un fel de criză. Uneori m-am întrebat dacă mai merită să fac volei” mărturiseşte Imhoff.

El recunoaşte sprijinul mare pe care l-a primit din partea unei bune prietene: ”Angeles a fost cea mai bună prietenă a mea în ultimii cinci ani. Ea m-a făcut să înţeleg că pot să fiu mândru de orientarea mea sexuală. Iniţial i-am zis că e imposibil, dar mi-a deschis mintea şi m-am gândit mai bine. Ea este gay de asemenea, iar asta mi-a dat curaj. Cu toate acestea, ţinând cont de mentalitatea oamenior, nici nu mi-a trecut prin cap că aş putea să fiu gay” mai spune Facundo, citat de El Dia.

”Prima dată le-am zis fraţilor mei, apoi celor mai buni prieteni, iar la final, părinţilor mei. A fost momentul cel mai dur pentru mine. Din acel moment nu am mai vorbit niciodată cu ei pe această temă. Cu toate că îmi respectă decizia” susţine el.

Firesc, se naşte întrebarea, cum au reacţionat coechipierii săi de la echipă: ”Atunci jucam la Lomas Voley. Aveam o  viaţă dublă, iar asta mă afecta. A fost ca o bombă pe care am plasat-o în vestiar, dar au reacţionat bine. M-am simţi alt om, eram fericit. Iar jocul meu s-a schimbat. Sunt un tip glumeţ, aşa că oamenii m-au primit bine. Publicul a reacţionat o singurp dată negativ, la un meci din semifinale, când mi s-au strigat anumite lucruri din tribună. La final, când meciul s-a terminat, iar noi am câştigat, au fost mulţi suporteri care s-au apropiat de mine şi şi-au cerut scuze” a mai declarat Facundo Imhoff.

Facundo Imhoff are acum 31 de ani. A jucat doar 9 luni în România, iar o mare parte din carieră şi-a petrecut-o la Lomas Volley. În România a jucat pentru Universitatea Craiova, iar din 2019 s-a întors la Bolivar. Din 2014 a jucat pentru naţionala argentiniană de volei. El şi-a dezvăluit adevărata orientare sexuală în august 2019.

A câştigat un titlu de campion în Argentina, două Cupe ale Argentinei şi o medalie de aur la Jocurile Panamericane din 2017 cu naţionala ţării sale.

În 2014 şi 2015 a fost desemnat cel mai bun central din campionatul Argentiniei, dar şi din cel sud-american. Este considerat un sportiv excepţional din punct de vedere al comportamentului din teren şi din afara lui, de presa din Argentina.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: facundo imhoff 

viewscnt
Articole similare