Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Spania, Croaţia, Norvegia şi Slovenia, semifinalistele Campionatului European de handbal masculin

Spania, Croaţia, Norvegia şi Slovenia, semifinalistele Campionatului European de handbal masculin

Handbal

Comentarii

Spania, Croaţia, Norvegia şi Slovenia sunt semifinalistele Campionatului European din 2020, în urma rezultatelor înregistrate miercuri în ultima etapă din grupele principale.

Chiar dacă mai sunt partide de disputat în cele două grupe principale, contând pentru ultima etapă, Spania, Croaţia, respectiv Norvegia, Slovenia nu mai pot pierde primele două locuri, ceea ce le asigură prezenţa în semifinale.

Semifinalele vor avea loc în 24 ianuarie, o zi mai târziu fiind programate partidele pentru clasarea finală pe locurile 3-6, pentru ca finala pentru cucerirea trofeului să aibă loc în 26 ianuarie. Toate aceste meciuri vor avea loc la Stockholm.

Campionatul European din 2020 este primul din istoria de 14 ediţii a competiţiei cu 24 de echipe la start şi tot primul găzduit de trei naţiuni: Austria, Norvegia şi Suedia.

Campioana europeană en-titre este Spania. Câştigătoarea trofeului din acest an va obţine calificarea directă la CM din 2021 şi, mai ales la JO de la Tokyo, iar medaliatele cu argint şi bronz la CM din 2021.

Naţionala de handbal a României nu a mai participat la Campionatul European din 1996, atunci când se clasa pe locul 9, antrenor fiind Doru Simion, în prezent oficial al forului continental de profil.

Afla mai multe despre: euro 

viewscnt
Articole similare