SPECIAL

6 ian 2022

Ionuţ Mazilu nu e un nume pe care să îl uiţi. A fost golgheter în România, a făcut parte din “Gaşca Nebună” de la Sportul Studenţesc, apoi s-a dedicat Rapidului şi a fost primul transfer românesc scump: aproape 4 milioane de euro.

La 30 de ani, când era pe val în Ucraina şi marca goluri pe bandă rulantă, s-a accidentat într-un meci în care nici măcar nu ar fi trebuit să joace. A fost sfârşitul carierei pentru atacantul român.
Nu s-a lăsat de fotbal şi l-a continuat ca antrenor. Cu paşi mici, dar siguri.

Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.

A acceptat dialogul cu Telekomsport pentru a povesti despre viitoarea generaţie de care s-a ocupat la Rapid până de curând, despre accidentare, George Copos şi Vasile Şiman, dar şi despre Săpunaru.

Bună, Ionuţ! Tot cu juniorii Rapidului eşti ocupat în perioada asta?

Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.

Nu, am renunţat acum 4 luni la postul de antrenor la junori. A fost decizia mea şi am încheiat contractul de comun acord, am vorbit cu cei din conducere, cu Nico. Vreau să antrenez o echipă mare, e momentul pentru mine să evoluez. Vreau mai mult. Poate o echipă de Liga a 3-a sau Liga 2. Momentan sunt într-o pauză şi mă ocup de afacerile pe care le deţin, am un restaurant.

Având experienţa asta la juniori, cum ai descrie noua generaţie de fotbalişti care vine din spate? Se schimbă atât de repede, e o diferenţă de la cer la pământ în atitudinea celor de acum spre exemplu faţă de a voastră, când jucai. Nu ştiu exact cum să descriu, dar par să treacă mai repede peste eşecuri, peste succesuri.
Da, trec mai repede. Sunt fleşturatici. Dar nu trebuie să îi incriminăm pentru asta. În continuare se aplică aceeaşi regulă: cine se pregăteşte şi e ambiţios, va ajunge acolo unde îşi doreşte. Cine trateaza cu superficialitate sportul, nu. Calitate este la juniori, să ştii. Dar parcă nu mai e dăruirea de dinainte, pasiunea aia.

O spun şi o repet de câte ori va fi nevoie. Fotbaliştilor mici le lipseşte maidanul, şmecheriile alea pe care doar acolo le înveţi, locul unde te arbitrezi singur. A trebuit ca antrenor să explic lucruri pe care eu, ca şi copil, le ştiam de dinainte să mă apuc de fotbal, pe care le deprinsesem în faţa blocului cu prietenii, când băteam mingea.

Copiii nu mai bat mingea pe maidan. Şi nu ştiu dacă e vina şi a noastră, a părinţilor.

S-a schimbat deci nu doar generaţia de copii, ci şi de părinţi?
Da. Adică am băiat de aproape 14 ani la Rapid, la juniori. Şi sunt deschis la minte, dar parcă nu îţi vine să le mai dai copiilor libertatea aia de pe vremea noastră. Altele sunt pericolele acum, altele sunt anturajele. Uităm ca părinţi să le oferim celor mici posibilitatea de a se lovi singuri de realitatea vieţii, să zic asa. Ne temem.

Ca să răspund deci la întrebarea ta, da. E o generaţie diferită, la care trebuie să ne adaptăm. Dar o generaţie frumoasă, cu potenţial şi calitate. Important e ca ei să nu se piardă pe drum.

“Puşcaş e singurul atacant care îmi place”

L-ai antrenat şi pe băiatul lui Lobonţ, care e tot la Rapid. Cum e el?
E unul dintre copiii cu o ambiţie ieşită din comun, poate uneori dusă la extrem. Are calităţi extraordinare şi cred că va ajunge departe în fotbal. Poate juca fundaş central sau fundaş dreapta. Bun puşti, bun de tot.

Ai un model de antrenor român la care aspiri? Un tehnician pe care îl urmăreşti şi-ţi spui în sinea ta că vrei să furi meserie de la el, să fii ca el?
Da. Dan Petrescu. Nu mă refer aici la jocul tactic al echipelor pe care el le conduce. Am lucrat cu Dan Petrescu şi e genul de antrenor care face totul cu punct şi virgulă. El nu stă la discuţii. Ieşi din vorba lui sau greşeşti şi nu te iartă. Îmi mai place şi de Edi Iordănescu. Pe unde a fost s-a văzut amprenta lui în jocul echipei.

Se întâmplă ceva cu atacantul român? Devine specie pe cale de dispariţie? Când jucai, se marca mult, golgheterii de atunci îi avem şi acum în minte. Acum, dacă ar fi să întrebăm pe cineva cine a înscris cele mai multe goluri acum 3 sezoane, probabil că va avea nevoie de Google pentru asta.
Uite, când eu jucam, pe mine antrenorul nu mă lasa să ies din zona centrală. Eu eram acolo ca să o bag în poartă, să o zic pe româneşte. Nu aveam ce să caut în afata zonei centrale. Eu cred că nu neapărat atacantul a dispărut, ci se joacă alt fotbal, antrenorii cer cu totul altceva de la omul care ar trebui să înscrie. Şi e viziunea fiecărui antrenor şi o respect. Mulţi, din ce am văzut, folosesc omul de gol pentru spaţiu de joc.

Atacanţii de pe vremea mea, de bătaie, nu prea mai sunt. Se vrea spectacol în prezent. Eu am trăit pe teren alt tip de fotbal. Nu era de aplaudat în picioare, dar o băgai în poartă ca şi atacant. Acum, nu prea se mai întâmplă asta.

Îţi place vreun atacant român?
Hm, să mă gândesc. Puşcaş pare singurul capabil să se bată, să marcheze. E jucătorul care îmi aminteşte puţin de ce era înainte.

La un pas să rămână paralizat

Să facem o incursiune în trecut. Regreţi că nu ai acceptat o anumită ofertă când jucai?
Da. Când eram la Arsenal Kiev, primisem o ofertă de la Metalist Harkov şi nu am acceptat-o. Mă tot gândesc că dacă mergeam, nu mă accidentam şi mai jucam. În plus, nu am avut un contract şi o echipă care să ma sprijine să revin pe teren după operaţii, că Arsenal Kiev dispăruse din fotbalul din Ucraina. Una e să ai o echipă în spate, alta e să fii tu cu tine.

Deci da, asta regret. Dar nu am de unde să ştiu ce s-ar fi întâmplat. Aşa a fost să fie, atât a fost să joc.

Ai fost la un pas să rămâi în scaun cu rotile în urma accidentării din meciul cu Metalist în 2012. Nu ţi-a fost frică să revii pe teren?
Nu, absolut deloc. Îmi doream mult de tot să joc iar, dar musculatura nu era pregătită pentru ce voiam eu. Aşa că m-am accidentat iar. Operat iar. După 4 luni de stat cu corset, am mai stat 1 lună. Tot aveam dureri. Iar m-am accidentat, iar m-am operat. Practic, eu 2 ani de zile am stat pe bară. Nu mai avea sens. Nu mai puteam. Nu mi-a fost frică, dar mi-a spus corpul stop.

Eu şi acum mai joc din când în când. Că după suferă corpul rău de tot câteva zile, asta e partea a doua.

Ai plecat de la Rapid la Dnepr pe aproape 4 milioane de euro. Un record pe vremea aia. Şi totuşi lucrurile nu au mers conform planului. Te luase valul momentului? Ce s-a întâmplat?
Nu, nici vorbă. Nu am avut în întreaga carieră vreun moment în care să fiu luat de val. Eu m-am dus la Dnepr, am făcut pregătirea, toate cele. Aveam competiţie, aşa e, atacanţi care erau titulari la naţionalele din Rusia, Ucraina. Şi au început cei de la Dnepr să mă folosească, câteva minute doar. Antrenor era Protasov atunci, mi-a spus că aşa face el, bagă treptat noii jucători.

Am avut o entorsă la picior şi nu am putut să joc meciul din săptămână aia, era în cupa UEFA. Dnepr a pierdut calificarea atunci, pe Protasov l-au dat afară şi noul antrenor ne-a pus pe liber pe toţi ăştia de veniserăm de curând.

Şi te-au împrumutat la Arsenal Kiev, ca apoi să îşi dea seama că de fapt aveau nevoie de tine? Mă gândesc că au văzut în ce formă bună erai şi câte goluri marcai.
Da. Am vorbit cu patronul lui Dnepr de la momentul respectiv. Mă voia înapoi. Păi acum mă vrei, acum nu mă vrei. Nu mi-a plăcut treaba asta. Aşa că am rămas la Arsenal Kiev. Acolo m-am simţit apreciat.

Şiman versus Copos

Spune-mi sincer, eşti obligat să rămâi pe viaţă prieten cu Costin Lazăr? Ştiţi prea mult unul despre celălalt ca să riscaţi ruperea prieteniei?
(râde) E clar, da. Am crescut împreună de la 8 ani. Ne leagă multe de tot pe noi doi. Şi avem genul ăla de prietenie pe care nu ştiu dacă în prezent mulţi o cunosc şi o vor avea. Noi, gaşca nebună cum eram numiţi pe vremuri, suntem extrem de uniţi, ne vedem des, avem o legătură foarte strânsă. Chiar azi am fost la fotbal cu câţiva dintre ei. Ce s-a întâmplat la Sportul Studenţesc, meleul ăla de jucători, e ceva ce nu mai vezi acum.

Apropo de Sportul Studenţesc, e adevărat mitul conform căruia Vasile Şiman vă plătea cu paltoane şi costume?
Nu. Asta cu paltoanele şi costumele s-a întâmplat o singură dată, ţin minte că ni le-a oferit cu ocazia sfârsitului de an, nu erau înlocuitoare pentru prime sau salarii. Şi la unele meciuri unde nu ne promisese neapărat şi o recompensă la final ne-a oferit o dată telefoane şi altă dată o combină muzicală. Pentru nişte puşti care abia dăduseră cu nasul de fotbalul, astea două ne-au dat pe spate.

Şi Copos? Exact opusul lui Vasile Şiman? Că era cunoscut pentru zgârcenia lui.
Să zicem că era cumpătat Copos. Ceea ce mi se pare normal. Trebuie ca şi patron să ştii cât te duce buzunarul. De fapt, nu, că pe Copos îl duce sigur buzunarul să ţină 5 echipe în Liga 1. Trebuie să ştii vrei să bagi, să îţi calculezi exact totul. El aşa era. Jucai 25 de minute, erai plătit pentru 25 de minute. Şi nu am ce reproşa, mi-am primit mereu banii acolo fără probleme.

Ce ai fi făcut dacă nu erai fotbalist?
Nu m-am gândit niciodată la asta. Eu asta am vrut de mic să fiu. Mi-a plăcut şcoala, am terminat liceul de matematică şi fizică. Însă nu mi-am spus niciodată că eu vreau să fiu doctor, fizician sau mai ştiu eu ce. Fotbalist. Asta am vrut, asta am fost.

“Kovacs are un stil iritant de a arbitra”

Finalul de an a fost unul controversat în ceea ce îl priveşte pe Săpunaru. Probabil că ştii subiectul. Tu îl ştii, ai jucat cu el, cum e Săpunaru?
E dedicat 100% clubului, e genul ăla de lider în vestiar pe care nu îl mai vezi în prezent la alte echipe.

Da, cum era Rădoi la Steaua în trecut.
Exact. Şi da, uneori probabil că trebuie să se tempereze. Dar fotbalul e un joc de bărbaţi. Şi în vâltoarea aia a partidei, e normal să te mai ia valul. Sunt alţi jucători care au făcut lucruri mai rele. Şi eu am avut o izbucnire cu Colţescu într-un meci amical şi am fost suspendat după aia. Nu obişnuiesc să spun lucuri de genul, dar Kovacs are un stil foarte iritant de a arbitra. Tu ca arbitru trebuie să aduci echilibru în joc, continuitate, nu să te lauzi la final cu câte cartonaşe roşii şi galbene ai dat.

În orice caz, viaţa personală a cuiva e a lui şi atât. Iar Săpunaru e un jucător foarte, foarte bun, e ce îi trebuie Rapidului.

80 de goluri a marcat Ionuţ Mazilu pentru Sportul Studenţesc în perioada 1999-2006, 18 goluri pentru Rapid între anii 2006-2008 şi 26 de reuşite a avut atacantul român la Arsenal Kiev. La naţională are 16 meciuri şi 3 goluri înscrise.