Experiențe împreună.
You are here:

Spectacolul din Champions League continuă la Telekom Sport. Nicolae Dică a propus programul meciurilor pe care le revedem. Ce partide a ales

Spectacolul din Champions League continuă la Telekom Sport. Nicolae Dică a propus programul meciurilor pe care le revedem. Ce partide a ales
Comentarii

Izolarea la domiciliu e complicată pentru toată lumea. Cu ce îţi ocupi timpul, ce faci să nu îţi pierzi minţile într-o perioada în care ştirile sau discuţiile despre pandemia cu noul coronavirus ne-au acaparat cea mai mare parte a timpului? Unii se refugiază în lectură, alţii în filme sau seriale, pentru unii cărora spaţiul le permite, mişcarea este soluţia. O variantă pentru noi ăştia înnebuniţi după sport ar fi revederea/retrăirea unor meciuri dragi, documentare celebre despre atleţi faimoşi sau răsfoirea unor biografii sau autobiografii celebre. După Basarab Panduru şi Florin Răducioiu, a venit rândul lui Nicolae Dică să ne ofere variante pentru petrecerea în faţa televizoarelor cu spectacolul din Champions League.

Toate meciurile propuse de Nicolae Dică vor fi difuzate pe Telekom Sport în săptămâna 13-19 aprilie.

  • Luni, ora 22:30: Juventus - Real Madrid 1-4, finala ediţiei 2016/2017
  • Marţi, ora 22:30: Real Madrid - Liverpool 3-1, finala ediţiei 2017/2018
  • Miercuri, ora 22:30: Barcelona - Juventus 3-1, finala ediţiei 2014/2015
  • Joi, ora 22:30: Inter - PSV 1-1, meci din grupele ediţiei 2018/2019
  • Vineri, ora 22:30: Liverpool - Napoli, meci din grupele ediţiei 2018/2019
  • Sâmbătă, ora 22:30: Barcelona - Tottenham 1-1, meci din grupele ediţiei 2018/2019
  • Duminică, ora 22:30: Ajax - Bayern 3-3, meci din grupele ediţiei 2018/2019

- Salut, Nicolae! Cu ce deschidem această săptămână? Ce ne recomanzi?
- M-am gândit ca la începutul săptămânii să ne delectăm cu câteva finale recente. Să începem cu cea din 2017, când Real a trecut de Juventus cu 4-1 şi a devenit prima echipă care îşi apără trofeul în noul format al competiţiei. După ce Ronaldo a deschis scorul, Mandzukic a egalat cu o execuţie de excepţie, acela fiind unul din cele mai frumoase goluri văzute în Champions League. Nu a fost de ajuns, pentru că Realul a rezolvat meciul după pauză, marcând de două ori în trei minute, iar Asensio a închis tabela pe final, din postura de rezervă.

- Ce propunere ne oferi pentru marţi?
- O nouă finală, cea din 2018, din nou una istorică. La un an după succesul cu Juventus, Real a obţinut un succes incredibil, stabilind un record care nu ştiu dacă va fi egalat sau depăşit, trei trofee consecutive. Liverpool a dus meciul foarte bine, dar a plătit tribut gafelor incredibile făcute de Karius. Dacă mai punem la socoteală şi cele două bijuterii reuşite de Bale, venit de pe banca de rezervă, avem tabloul perfect al unei seri perfecte.

- Am ajuns la ziua de miercuri. Nu te-ai săturat de Real?
- De Real, puţin, nu însă şi de finale. Astăzi m-am gândit la cea din 2015, când Barcelona a trecut de Juventus şi a încununat un sezon perfect pentru catalani şi Luis Enrique. Juventus juca prima finală după o pauză de 20 de ani, dar nu a putut rezista. Messi nu a marcat, dar au ieşit la rampă locotenenţii săi, Suarez şi Neymar.

- Mai ieşim puţin din registrul iberic?
- De ce nu? Pentru ziua de joi, m-am gandit la meciul din grupe, din sezonul 2018-2019, care a dat peste cap calculele tuturor. Este vorba despre acel Inter - PSV 1-1, la finalul căruia italienii au ratat calificarea în optimi. Olandezii aveau un singur punct după primele 5 partide jucate în grupe şi au jucat acel meci, efectiv, de plăcere. Au şi deschis scorul, prin Lozano, după care Inter s-a aruncat în atac. Icardi a ratat mult, e adevărat, a şi marcat, însă nu a fost suficient.

- Iar pentru ziua de vineri, ce avem în program?
- Un alt meci din faza grupelor, tot din acel sezon, Liverpool - Napoli. Italienii aveau şi varianta remizei pentru a se califica în optimi, dar băieţii lui Klopp au arătat în acel meci că ştiu să joace şi la rezultat. E adevărat, au avut şi mare şansă în final, când Allison a avut acea paradă fantastică la reluarea lui Milik. Poate acum s-a văzut că dacă Liverpool avea portar şi cu câteva luni înainte, la finala cu Real, lucrurile puteau sta altfel... Ca să nu mai spunem că fără acea paradă, Liverpool nu ar mai fi ajuns să câştige trofeul.

- Cu ce deschidem week-end-ul?
- Cu meciul jucat în paralel cu cel de joi, Barcelona - Tottenham. Catalanii erau deja calificaţi,  Messi nici nu a început acea partidă, în timp ce englezii, care începuseră grupa dezastruos, erau condamnaţi să obţină un rezultat similar sau mai bun ca cel al Interului. Îmi aduc aminte că a ieşit la rampă Dembele, cu un gol superb, însă Tottenham şi-a văzut interesul până la capăt. Son a egalat pe final, iar acea remiză a fost începutul unui parcurs încheiat de trupa lui Pochettino tocmai în finală.

- Ajungem şi la finalul săptămânii. Cu ce o încheiem?
- Tot cu un meci din grupe, jucat tot în acel sezon, 2018-2019, unul de excepţie pentru Ajax. Olandezii au arătat acel fotbal spectaculos şi în ultimul meci din grupă, cel cu Bayern. A fost un joc cu de toate. Au fost 6 goluri, două penalty-uri, două cartonaşe roşii, ce să mai, spectacol total. Iar pentru ca show-ul să fie total, Ajax a egalat în al şaptelea minut de prelungiri, prin golul unui fundaş...

viewscnt
Articole similare
Ești client de servicii mobile sau fixe la Telekom? Activează factura electronică pentru a o primi prin email. Astfel te protejezi pe tine, pe cei dragi și pe cei care-ți aduc factura! Află mai multe