Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Speranţa Giuleştiului" a atins un minim istoric în carieră. A semnat cu o echipă care se îndreaptă spre liga a cincea

"Speranţa Giuleştiului" a atins un minim istoric în carieră. A semnat cu o echipă care se îndreaptă spre liga a cinceagalerie foto

Fotbal

Comentarii

Pe 22 aprilie 2011, înainte cu câteva luni să împlinească 19 ani, Andrei Ciolacu bifa primele sale minute în Liga 1, în tricoul formaţiei sale de suflet, Rapid Bucureşti, într-o remiză cu Astra Giurgiu, scor 0-0. Prindea doar ultimele trei minute ale confruntării, dar pentru un puşti crescut în spiritul rapidist era un lucru imens.

"Speranţa Giuleştiului" a atins un minim istoric în cariera sa. A semnat cu o formaţie care se îndreaptă spre liga a cincea

Marius Şumudică era cel care îşi făcea curaj şi îl debuta pe Andrei Ciolacu pe prima scenă a fotbalului românesc. Văzuse multe calităţi în tânărul atacant şi încerca să-l încurajeze în vederea viitoarelor sezoane competiţionale, fiind considerat o mare speranţă a fotbalului din "Giuleşti". Şi la cum începuse, se părea că vom auzi mulţi ani de numele său în fotbalul românesc.

În următorul sezon, 2011/2012, după jumătate de sezon în care nu a prins lotul Rapidului Andrei Colacu este trimis împrumut în liga secundă, la CS Otopeni, pentru trei luni, acolo unde şi-a câştigat statutul de atacant letal - în 13 partide a marcat 7 goluri.

Sezonul 2012/2013 îl găseşte în lotul formaţiei sale de suflet. În total, prinde 17 meciuri: 13 în Liga 1 (2 goluri), una în Cupa României (1 gol) şi trei în preliminariile Europa League (cu MYPA şi Heerenveen). Acel sezon îi oferea şi oportunitatea de a evolua titular în trei meciuri ale naţionalei de tineret a României, în campania de califiare la Campionatul European din 2014. Fără realizări notabile, în următoarea perioadă, pentru Ciolacu aveau să fie şi ultimele prezenţe pentru tricolorii mici.

Avea 21 de ani şi, inexplicabil, a început declinul carierei sale, odată cu cel al Rapidului. Giuleştenii au retrogradat în liga secundă, iar Andrei Ciolacu a rămas om de bază: 5 goluri (4 în Liga a 2-a şi 1 în Cupa României) în 30 de meciuri, în sezonul 2013/2014; 2 goluri (1 gol în Liga 1 şi1 gol în Cupa Ligii) în 18 meciuri, sezonul 2014/2015.

Părăsea pe Rapid la mijlocul sezonului 2014/2015 şi alegea să meargă în Polonia, la Slask Wraklaw, unde nu avea să joace deloc, ci era trimis la echipa secundă. A revenit în ţară după trei luni, la ASA Târgu Mureş, pentru care avea să evolueze un an şi jumătate, fără realizări notabile: 45 de meciuri şi doar 4 goluri. Prea puţin pentru un tânăr de perspectivă, iar ardelenii i-au reziliat contractul, în vara anului 2016.

Ultima încercare de a rămâne aproape de fotbalul profesionist a avut loc în sezonul 2018/2019. După o experienţă ratată în Singapore, a semnat cu Daco Getica, fosta Juventus Bucureşti, care evolua în Liga 1, la acea vreme. Din nou, un fiasco total. În şase luni, a jucat doar 90 de minute, şi a fost trimis liber de contract la vecina Metaloglobus Bucureşti.

"Speranţa Giuleştiului" a atins un minim istoric în cariera sa. A semnat cu o formaţie care se îndreaptă spre liga a cincea

După o experienţă de şase luni în Georgia, Andrei Ciolacu s-a întors acasă, la Rapid, în vara anului 2019. Din postura de jucător, dar şi de antrenor al grupelor de juniori. Ciolacu şi-a făcut un obicei din a schimba taberele la şase luni, aşa că în urmă cu câteva săptămâni a semnat cu formaţia din Italia, Serie D, Avezzano, formaţie aflată în lupta pentru retrogradare. Ajuns la 27 de ani, românul nu a reuşit să marcheze în primele 3 prezenţe pentru Avezzano.

"Apreciez această experienţă deoarece colegii mei şi clubul mă tratează bine, fac tot posibilul să mă simt confortabil în acest oraş şi la acest club. Obiectivul meu este salvarea echipei de la retrogradare, ca toţi ceilalţi. Cred că ne putem salva, altfel nu aş fi venit aici. În fiecare zi lucrez bine, suntem uniţi şi putem realiza lucruri măreţe. Joc fotbal de la şapte ani, acum am 27, şi cred că am avut o carieră frumoasă. Am avut oportunitatea de a juca la unul dintre cele mai mari cluburi din România, Rapid Bucureşti, şi a fost un vis devenit realitate pentru mine. Am jucat în prima ligă din România, cum visam când eram copil. Iubesc fotbalul şi vreau să mai joc mulţi ani de acum încolo", a declarat Andrei Ciolacu, pentru presa din Italia.

După 24 de etape, Avezzano este pe locul 16, primul deasupra liniei retrogradării, cu 20 de puncte, cu două mai multe decât Chieti şi şapte peste Jesina.

Afla mai multe despre: rapid 

viewscnt
Articole similare