Simona Halep a vorbit, joi seară, despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă şi toată perioada de atunci până acum, când TAS i-a redus suspendarea de la patru ani la nouă luni şi poate reveni în competiţii.

David Gavrilovici, component al lotului naţional de gimnastică aerobică al României, a devenit cel mai tânăr cetăţean de onoare al judeţului în care s-a născut.
Campioana Dinamo Bucureşti se va duela cu formaţia Bjerringbro-Silkeborg, în dublă manşă contând pentru optimile European League. CSM Constanţa a ratat calificarea mai departe.