Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Stadionul de 37 de mil. € care este închis pentru fotbal, deşi a fost inaugurat de două ori. Burleanu: ”Noi am făcut solicitări, dar am fost refuzaţi”

Stadionul de 37 de mil. € care este închis pentru fotbal, deşi a fost inaugurat de două ori. Burleanu: ”Noi am făcut solicitări, dar am fost refuzaţi”galerie foto

FRF

Comentarii

Un stadion pentru care s-au cheltuit 37 de milioane de euro nu poate fi folosit pentru fotbal, deşi a trecut aproape un an de la inaugurare.

Unul dintre cele mai moderne stadioane din Românie a fost inaugurat în urmă cu aproape un an. De atunci, a avut parte de încă o inaugurare, în vară.

Cu toate acestea, nici acum nu se pot disputa aici meciuri de fotbal. Răzvan Burleanu spune că a făcut mai multe solicitări, dar de fiecare dată a avut parte de un refuz.

Stadionul de 37 de milioane de euro care nu poate fi folosit pentru fotbal, deşi a fost inaugurat în urmă cu un an

În ultimii ani s-au investit sume considerabile în infrastructura sportivă din România. Însă există cazuri în care arenele nu pot fi utilizate la întreaga lor capacitate.

Dintre toate iese în evidenţă un caz special. Stadionul Arcul de Triumf a fost inaugurat în urmă cu aproape un an, pe 4 decembrie 2020. Însă el a fost inaugurat înainte să fie predat către MTS.

În plus, pandemia de coronavirus a împiedicat o ceremonie de inaugurare cu spectatori. Acest lucru a fost posibil abia în vara lui 2021.

S-a ajuns astfel la a doua inaugurare, care a avut loc pe 3 iulie, printr-un meci de rugby între naţionalele României şi Argentinei.

Deşi a fost proiectat şi pentru meciuri de fotbal, acest sport încă n-a avut acces pe stadionul în care s-au investit 37 de milioane de euro.

Răzvan Burleanu spune că inclusiv FRF a făcut cereri, dar n-a avut parte de prea mult succes:

”(Despre situaţia stadionului Arcul de Triumf) Mai multe inaugurări de cât meciuri. FRF a înaintat deja solicitari de inchiriere a stadionului pentru disputarea meciurilor de U21, U20, selecţionata de senioare.

Din păcate, ne lovim de acest refuz din partea MTS. Este de datoria MTS să rezolve cât mai repede acest lucru, dintr-o perspectivă de management ar fi trebui să fie prevăzute. După ultima inagurare stadionul să fie deja folosit”, a declarat Răzvan Burleanu.

Pe lângă solicitările din partea FRF, Rapid şi FCSB au făcut şi ele cereri pentru a-şi disputa aici unele partide. Au fost însă refuzate.

De ce nu se poate juca fotbal pe stadionul Arcul de Triumf

Pe scurt, din cauza birocraţiei. Stadionul se află în administrarea Ministerului Tineretului şi Sportului, care are nevoie de mai multe avize şi de un ordin prin care stadionul poate fi închiriat şi pentru alte sporturi decât rugby.

Procedura s-a blocat după ce, în urmă cu aproximativ două luni, guvernul Cîţu a picat prin moţiune de cenzură. De atunci, România este condusă de un guvern interimar. Ceea ce înseamnă că ministerele nu pot aproba sau emite anumite documente.

Eduard Novak spune că, pentru a fi închiriat şi echipelor de fotbal, stadionul Arcul de Triumf trebuie să fie inclus într-un Centrul Naţional pentru Sport. Dar lipsesc în prezent câteva semnături care vor putea fi strânse abia după ce va fi votat un nou guvern:

”În momentul actual, stadionul este dat în administrarea Federaţiei de Rugby, pentru că avea nişte meciuri stabilite şi le-am dat în folosinţă gratuită pentru luna aceasta (n.r. noiembrie). Tehnic vorbind şi legal trebuie să facem un Centru Naţional Sport şi mai sunt una sau două semnături de luat.

După, se poate da drumul tuturor activităţilor. Să avem Guvern... Toate stadioanele au fost făcute pentru sport. Această criză politică are şi efecte asupra sportului”, a spus Eduard Novak într-o conferinţă de presă susţinută pe 2 noiembrie.

Afla mai multe despre: razvan burleanu 

viewscnt
Articole similare