Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Stanciu, într-un top select alături de Bruno Fernandes, Mbappe, Modric, Rodri şi Griezmann. Performanţă uimitoare a căpitanului României în preliminarii

Stanciu, într-un top select alături de Bruno Fernandes, Mbappe, Modric, Rodri şi Griezmann. Performanţă uimitoare a căpitanului României în preliminarii

Echipa națională

Comentarii

Nicolae Stanciu (30 de ani) a fost unul dintre remarcaţii din naţionala României în preliminariile Campionatului European din Germania 2024.

Naţionala României a reuşit prima calificare la Campionatul European după o pauză de opt ani. 

Precedenta ediţie continentală la care au luat parte şi tricolorii a fost cea din Franţa 2016, unde au fost într-o grupă cu Franţa, Elveţia şi Albania.

Liderul naţionalei, în acelaşi top cu Bruno Fernandes, Mbappe, Modric, Rodri şi Griezmann!

Acum, România va merge în Germania pe cai mari, din postura de câştigătoare de grupă şi neînvinsă în preliminarii.

Iar o mare parte din traseul de succes avut de reprezentativa lui Edi Iordănescu în aceste calificări îi revine lui Nicolae Stanciu.

Dar aportul şi evoluţiile căpitanului României în tricoul naţionalei în preliminariile recent încheiate nu au trecut neobservate nici de specialiştii în statistică de la Opta.

Astfel, conform Opta Analyst, Nicolae Stanciu se află în topul fotbaliştilor care au fost implicaţi în acţiunile ofensive ale echipei, iar în această statistică se ţine cont de şuturi, ocazii create şi faze premergătoare şuturilor. 

Mijlocaşul român ocupă locul 9, iar în faţa sa sunt nume precum Bruno Fernandes (Portugali), cu un punctaj de 81, francezul Kylian Mbappe (75) şi elveţianul Granit Xhaka (74), cei trei alcătuind podiumul topului.

Stanciu are 56 de puncte, cu 23 de şuturi, 12 ocazii create şi 21 de faze premergătoare şuturilor.

Celelalte nume mari care apar în acest top statistic sunt Luka Modric (Croaţia), Theo Hernandez (Franţa), Bernardo Silva (Portugalia), Rodri (Spania), Antoine Griezmann (Franţa) şi Joao Cancelo (Portugalia).

În vârstă de 30 de ani, Nicolae Stanciu a bifat 65 de partide pentru naţionala României şi a marcat 14 goluri.

A fost, alături de Alibec şi Mihăilă, cel mai bun marcator al României în preliminarii, cu câte trei goluri înscrise.

Afla mai multe despre: nicolae stanciuechipa nationanaromaniaeuro 2024preliminarii euro 2024 

viewscnt
Articole similare