Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Starul lui Juventus care nu ştie dacă va mai continua la fosta campioană din Serie A: ”Mai sunt şi alte lucruri la care să te gândeşti!”

Starul lui Juventus care nu ştie dacă va mai continua la fosta campioană din Serie A: ”Mai sunt şi alte lucruri la care să te gândeşti!”
Comentarii

Aflat la sfârşit de contract în iunie 2023 cu Juventus, Adrien Rabiot a asigurat luni că nu ştie dacă se va prelungi sau nu cu clubul italian, unde joacă din 2019.

Rabiot joacă la Juventuns din 2019, dar nu ştie dacă i se va prelungi contractul

”Sincer, nu ştiu, În acest moment, mai sunt şi alte lucruri la care să te gândeşti. Sunt concentrat pe teren, să ajut echipa să iasă din această perioadă dificilă şi vom vedea ce se va întâmpla”, a spus el.

Internaţionalul francez, care va fi liber să semneze unde doreşte în iunie anul viitor, aproape că s-a alăturat lui Manchester United vara trecută, dar negocierile au fost în cele din urmă eşuate din cauza lipsei unui acord salarial, potrivit presei.

Allegri, pe făraş la Juventus! Şefii clubului l-au contactat pe înlocuitor şi vor să dea lovitura

Juventus încearcă să dea lovitura şi a contactat un antrenor cu CV important pentru a-l înlocui pe Max Allegri (55 de ani), din cauza rezultatelor slabe înregistrate de echipa italiană în ultimele partide.

Conducerea lui Juventus ia în calcul demiterea lui Max Allegri, antrenorul echipei, şi înlocuirea acestuia cu Antonio Conte, fostul tehnician al echipei din Torino.

Juventus se află pe locul opt în clasamentul din Serie A, după şapte etape scurse din actuala stagiune, un loc neobişnuit pentru "Bătrâna Doamnă". Ca atare, în urma rezultatelor slabe, Massimiliano Allegri, antrenorul echipei, poate fi "sacfiricat" în următoarea perioadă de timp.

Potrivit jurnalistului Tancredi Palmeri, conducerea lui Juventus ia în calcul să-l demită pe Allegri, în urma unei serii de rezultate sub aşteptări. Juventus a pierdut în ultima etapă de Serie A, 0-1 cu Monza, pe teren noul promovatei în Serie A. Şefii de la Torino au demarat procesul de înlocuire a lui Allegri.

Juve vrea să dea lovitura dacă-l dă afară pe Allegri şi vrea să-l aducă la echipă pe Antonio Conte, campion în Serie A cu Juventus şi Inter. "Juventus l-a contactat pe Antonio Conte petnru o posibilă întoarcere a sa la club", anunţă Tancredi Palmeri.

Plecat în 2019 de la Juventus, Max Allegri a stat pe bară doi ani şi s-a întors la "Bătrâna Doamnă" în vara lui 2021. Antrenorul italian are contract cu echipa până în iulie 2025, dar se pare că părţile vor întrerupe colaborarea dacă rezultatele nu se vor îmbunătăţi.

În prezent, Antonio Conte o pregăteşte pe Tottenham, în Premier League, cu care mai are contract până în vara lui 2023.

 

Afla mai multe despre: juventus-serie a-rabiot 

viewscnt
Articole similare