Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Statistica la care România este inferioară Norvegiei şi Irlandei de Nord, înaintea confruntărilor din Liga Naţiunilor

Statistica la care România este inferioară Norvegiei şi Irlandei de Nord, înaintea confruntărilor din Liga Naţiunilor

Fotbal

Comentarii

Naţionala României va înfrunta Norvegia (15 noiembrie) şi Irlanda de Nord (18 noiembrie) în ultimele confruntări din Liga Naţiunilor cu doar patru jucători ce activează în TOP 10 cele mai tari campionate ale Europei, un capitol inferiori ambelor combatante.

Naţionala României a avut parte de evoluţii sinusoidale în actuala campanie a Ligii Naţiunilor, iar selecţionerul Mirel Rădoi a ajuns rapid de la statutul de "erou" la cel de "gropar". După meciurile cu Islanda (1-2), Norvegia (0-4) şi Austria (0-1) multă lume s-a grăbit să-l critice şi să-i ceară demisia, ca şi cum s-ar fi schimbat ceva s-ar fi schimbat radical cu o astfel de decizie a "şefilor" de la FRF.

Săptămânile care urmează, România va lupta să-şi spele blazonul pătat în luna octombrie, însă perspectivele nu sunt deloc extrem de strălucitoare, iar pretenţiile n-ar trebui să fie deloc foarte înalte. 

Aruncând un ochii loturile celor trei naţionale, România, Norvegia şi Irlanda de Nord, putem constata cu uşurinţă faptul că avem un lot modest, cu jucători care evoluează cu preponderenţă în campionatele modeste şi slabe ale Europei.

Clasamentul LIVE al coeficientului UEFA - Top 10: 

  • 1. Spania
  • 2. Anglia
  • 3. Italia
  • 4. Germania
  • 5. Franţa
  • 6. Portugalia
  • 7. Rusia
  • 8. Olanda
  • 9. Belgia
  • 10. Austria

Naţionala României are doar patru jucători care evoluează în campionatele puternice ale Europei, în comparaţie cu Irlanda de Nord - 5 şi Norvegia - 11: Ciprian Tătăruşanu - AC Milan (Serie A), Vlad Chiricheş - Sassuolo (Serie A), Răzvan Marin - Cagliari (Serie A), Eric Bicfalvi - Ural (Rusia).

În comparaţie, România are chiar mai puţini decât Irlanda de NordBailey Peacock-Farrell - Burnley (PL), Jonny Evans - Leicester (PL), Stuart Dallas - Leeds (PL), Jamal Lewis - Newcastle (PL), Ethan Galbraith - Manchester United (PL). Cu menţiunea că cel din urmă nu a apucat să debuteze pentru echipa de seniori a celor de la Manchester United.

Când vine vorba de Norvegia, astfel de comparaţii nu-şi au rostul. Scandinavii beneficiază de cea mai bună generaţie a lor din ultimii 20 de ani, cel puţin. Cu jucători tineri, cotaţi extraordinar, care evoluează meci de meci la cele mai importante formaţii din Europa: - Stefan Johansen - Fulham (Premier League), Sander Berge - Sheffield United (Premier League), Birger Meling Nimes (La Liga), Erling Haaland - Borussia Dortmund (Bundesliga), Rune Jarstein - Hertha Berlin (Bundesliga), Alexander Sorloth - RB Leipzig (Bundesliga), Jens Petter Hauge - AC Milan (Serie A), Morten Thorsby - AC Milan (Serie A), Haitam Aleesami - Rostov (Rusia), Stefan Strandberg - Ural (Rusia), Martin Odegaard - Real Madrid (La Liga).

Astfel, se pune întrebarea generală: de unde atâtea pretenţii şi de ce aşteptăm la Mirel Rădoi să "înfăptuiască" miracole?

Lotul României pentru partida amicală cu Belarus, dar şi pentru meciurile din Liga Naţiunilor, cu Norvegia şi Irlanda de Nord: 

  • Portari: Ciprian Tătăruşanu (AC Milan/Italia, 72/0), David Lazar (Astra Giurgiu, 0/0), Valentin Cojocaru (FC Viitorul, 0/0);
  • Fundaşi: Cristian Ganea (Aris Salonic, 5/0) Valentin Creţu (FCSB, 0/0), Vasile Mogoş (Chievo Verona/Italia, 1/0), Iulian Cristea (FCSB, 1/0), Bogdan Ţîru (Jagiellonia/Polonia, 2/0), Ionuţ Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 11/0), Alin Toşca (Gaziantep F.K./Turcia, 21/0), Vlad Chiricheş (Sassuolo/Italia, 59/0), Mario Camora (CFR Cluj, 1/0), Bogdan Mitrea (Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0/0);
  • Mijlocaşi: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 23/1), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 42/6), Alexandru Băluţă (Akademia Puskas/Ungaria, 5/1), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 4/0), Dan Nistor (Universitatea Craiova, 4/0), Alexandru Albu (UTA Arad, 0/0), Dennis Man (FCSB, 4/1), Florin Tănase (FCSB, 3/0);
  • Atacanţi: George Puşcaş (Reading/Anglia, 19/7), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia, 15/2).

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare